Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute.

Într-o atmosferă festivă, absolvenții programelor de licență și master și-au primit diplomele, marcând încheierea unei etape importante și începutul unui nou parcurs profesional. Alături de ei au fost cadrele didactice, conducerea Universității de Stat din Moldova și a Facultății de Științe Economice, invitați speciali, precum și cei care le-au fost sprijin necondiționat pe parcursul anilor de studii – părinți, rude și prieteni.

Mesajele de felicitare adresate absolvenților au evidențiat valoarea educației universitare, perseverența și responsabilitatea de a transforma cunoștințele acumulate în rezultate care să contribuie la dezvoltarea economiei și a societății. Reprezentanții conducerii USM și ai facultății le-au urat tinerilor succes în carieră, încredere în propriile forțe și curajul de a valorifica fiecare oportunitate.

Momentele solemne de înmânare a diplomelor au fost completate de aplauze, fotografii și îmbrățișări, transformând ceremonia într-o adevărată sărbătoare a reușitei și a recunoștinței pentru anii petrecuți în comunitatea academică a USM.

Universitatea de Stat din Moldova felicită toți absolvenții Facultății de Științe Economice și le dorește un drum plin de realizări, inspirație și succes. Indiferent de direcția pe care o vor urma, aceștia vor rămâne parte a marii familii USM, purtând mai departe valorile excelenței, profesionalismului și integrității.

Published luni, 6 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Profesorul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, în vizită academică la USM

În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică...

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved