În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”. Programul implementat în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova, a reunit angajați ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Chișinău, precum și specialiști din cadrul Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

Instruirea a avut drept scop dezvoltarea competențelor profesionale privind gestionarea eficientă a resurselor financiare publice și organizarea procesului de achiziții în conformitate cu cadrul normativ aplicabil, respectând principiile transparenței, integrității și utilizării eficiente a fondurilor.

În cadrul sesiunilor, participanții au fost ghidați de formatoare cu o vastă experiență teoretică și practică în domeniu: Tatiana Tofan, doctor, conferențiar universitar, USM și Tatiana Melnic, expertă în achiziții publice.

Agenda complexă a programului a îmbinat armonios aspectele teoretice (cadrul juridic, mecanismele de transparență, prevenirea conflictelor de interese, planificarea bugetară și controlul financiar intern) cu aplicații practice și simulări ale proceselor de elaborare a documentației de atribuire și evaluare a ofertelor.

Prin livrarea acestui program, Școala de Administrație Publică a USM și ADR mun. Chișinău își reconfirmă angajamentul pe termen lung pentru profesionalizarea continuă a funcționarilor, un pas indispensabil în succesul implementării proiectelor strategice din Republica Moldova.

Published luni, 13 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM obține un rezultat remarcabil la concursul de proiecte bilaterale moldo-turce: toate cele 4 proiecte finanțate la nivel național aparțin Universității de Stat din Moldova

Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la...

USM facilitează accesul la datele despre ariile naturale protejate prin platforma canps.md

În această săptămână, colegii noștri de la Institutul de Ecologie și Geografie au organizat seminarul „Prezentarea paginii web a Băncii de Date a Cadastrului Fondului Ariilor...

OMAGIU DOAMNEI ACADEMICIAN MARIA DUCA

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează cele mai calde și respectuoase felicitări doamnei academician Maria Duca, la ceas aniversar – moment de profundă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved