În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”. Programul implementat în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova, a reunit angajați ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Chișinău, precum și specialiști din cadrul Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

Instruirea a avut drept scop dezvoltarea competențelor profesionale privind gestionarea eficientă a resurselor financiare publice și organizarea procesului de achiziții în conformitate cu cadrul normativ aplicabil, respectând principiile transparenței, integrității și utilizării eficiente a fondurilor.

În cadrul sesiunilor, participanții au fost ghidați de formatoare cu o vastă experiență teoretică și practică în domeniu: Tatiana Tofan, doctor, conferențiar universitar, USM și Tatiana Melnic, expertă în achiziții publice.

Agenda complexă a programului a îmbinat armonios aspectele teoretice (cadrul juridic, mecanismele de transparență, prevenirea conflictelor de interese, planificarea bugetară și controlul financiar intern) cu aplicații practice și simulări ale proceselor de elaborare a documentației de atribuire și evaluare a ofertelor.

Prin livrarea acestui program, Școala de Administrație Publică a USM și ADR mun. Chișinău își reconfirmă angajamentul pe termen lung pentru profesionalizarea continuă a funcționarilor, un pas indispensabil în succesul implementării proiectelor strategice din Republica Moldova.

Published luni, 13 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cursul „Evaluarea programelor publice” continuă la USM cu un nou grup de beneficiari

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8...

Universitatea de Stat din Moldova – parte a reuniunii Consorțiului Universitaria de la Tulcea

Managerii celor mai importante universități din România, precum și reprezentanții instituțiilor membre asociate s-au reunit la Consorțiul Universitaria, desfășurată la Tulcea, România, sub egida Academiei de...

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved