Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică și antică din spațiul tiso-nistrean”. Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat din Moldova, prin Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, care reunește, cercetători, cadre didactice și specialiști în arheologie din Republica Moldova, România și Germania, oferind un cadru de dialog științific și schimb de bune practici în domeniul patrimoniului arheologic.

Ceremonia de deschidere a avut loc astăzi, 24 iulie, care a marcat începutul unui amplu program de comunicări științifice dedicate cercetării materialelor ceramice, patrimoniului arheologic și noilor metode de investigare și valorificare a descoperirilor din spațiul tiso-nistrean.

În semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea relațiilor de colaborare cu USM, precum și pentru sprijinul constant acordat cadrelor didactice și cercetătorilor instituției, Universitatea de Stat din Moldova a conferit patru Diplome de Onoare următorilor parteneri: Dorel Micle, doctor, conferențiar universitar la Universitatea de Vest din Timișoara; Michael Meyer, doctor habilitat, profesor universitar la Universitatea Liberă Berlin; Sebastian Matei, doctor, șef al Secției Arheologie din cadrul Muzeului Județean Buzău; și lui Iosif Vasile Ferencz, doctor, cercetător științific II la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. 

Colloquium-ul de vară de la Saharna continuă până la 26 iulie cu sesiuni de comunicări științifice, dezbateri și documentare de teren în regiunea Nistrului Mijlociu, dezvoltând cooperarea dintre specialiștii din domeniul arheologiei și promovând cercetarea patrimoniului cultural la nivel internațional.

Published vineri, 24 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM a găzduit conferința națională privind protecția penală a mediului în contextul integrării europene

Dezbaterea problemelor actuale privind protecția juridică a mediului și analizarea rolului dreptului penal în prevenirea și combaterea infracțiunilor ecologice au constituit obiectivul central al conferinței naționale...

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au realizat noi activități în cadrul proiectului „Algae4FishRo-Md” privind valorificarea biomasei algale pentru acvacultură durabilă

În perioada 11–12.06.2026, în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), nr. ROMD00586, cercetătorii Universității de Stat din Moldova...

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved