Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kazuyuki Takeuchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova. La discuții a participat și prorectorul pentru activitate economico-financiară, Maria Hamuraru.

Dialogul s-a axat pe evidențierea relației solide, construite de-a lungul timpului între USM și Ambasada Japoniei prin numeroase inițiative comune, dar și pe trasarea noilor direcții de colaborare pentru următorul semestru, în vederea organizării activităților educaționale. Agenda a inclus și subiecte ce țin de intensificarea cooperării cu universitățile japoneze, fiind analizate perspective de extindere a parteneriatelor în domeniile cercetării științifice, proiectelor comune și mobilităților academice pentru studenți și profesori. 

Published miercuri, 29 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​