Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la Universitatea din Oradea, aflată în Republica Moldova prin intermediul mobilităților Erasmus+. Întâlnirea a avut drept scop identificarea noilor perspectivele de dezvoltare a colaborării dintre cele două instituții. La discuții au participat și decanul Facultății de Istorie și Filosofie al USM, conf. univ. dr. Igor Bercu, precum și lector univ. dr. Laura Ardelean, coordonatoarea echipei, secretar științific și colaboratoare al Centrului de Studii Interdisciplinare din Oradea.

Discuțiile s-au axat pe extinderea proiectelor de cercetare, organizarea manifestărilor științifice, realizarea unor publicații comune și intensificarea schimburilor academice pentru cadre didactice și doctoranzi. Un alt subiect important al întrevederii l-a constituit desfășurarea doctoratelor în cotutelă. În acest sens, cercetătorii din Oradea au avut întâlniri de lucru cu profesorii coordonatori de la USM, analizând progresul investigațiilor, metodologia utilizată și etapele următoare în elaborarea tezelor.

Această întrevedere reflectă parteneriatul academic de durată dintre cele două instituții și angajamentul comun pentru excelență științifică în beneficiul comunităților universitare din Republica Moldova și România.

Published joi, 30 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Vizită de lucru la SRL Piscicola Ivancea pentru promovarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 27 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Universitatea de Stat din Moldova și-a depășit propriul record: peste 5.500 de candidați în doar două zile de admitere

USM înregistrează un rezultat remarcabil în cadrul campaniei de admitere 2026. În doar două zile de la lansarea procesului de admitere, peste 5.500 de candidați au...

Cooperarea academică dintre USM și universitățile din Japonia, discutată în cadrul întrevederii rectorului USM cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kazuyuki Takeuchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved