De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor educaționale și implementarea unor proiecte transfrontaliere complexe.

În acest context, prorectorul USM, Igor Șarov, s-a întâlnit cu decana Facultății Transfrontaliere din Galați, Mariana Carmelia Bălănică Dragomir, unde au discutat potențialele perspective de dezvoltare a programelor de studii. La întrevedere au participat și managerii Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan (director) și Gheorghe Braniște (director adjunct), decana Facultății de Litere, Ludmila Usatîi, directorul executiv al Fundației „Alma-Mater” USM, Petru Vîrlan și alți membri ai comunității academice.

Dialogul s-a concentrat pe consolidarea proiectelor regionale derulate împreună cu facultatea, dar și oportunitățile oferite de programul Erasmus+ pentru intensificarea mobilităților și a schimburilor academice destinate studenților și cadrelor didactice.

Ambele instituții și-au manifestat interesul pentru lansarea unor noi inițiative de cercetare și pentru diversificarea ofertei educaționale bilaterale, adaptate cerințelor actuale. 

Published luni, 3 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Soluții europene pentru o economie sustenabilă: Prelegere publică susținută de experți din Lituania și Finlanda pentru studenții USM

Circa 100 de studenți din anul I de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova au explorat modelele europene ale economiei circulare...

COMUNICAT INFORMATIV PRIVIND LICITAȚIA „CU STRIGARE” PENTRU DREPTUL DE LOCAȚIUNE

Instituția Publică Universitatea de Stat din Moldova (IDNO 1006600064263, mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici nr. 60) anunță organizarea, la data de 5 noiembrie 2026, ora 10:00...

ANUNȚ: Conferința Științifică Națională cu participare Internațională „Conservarea Diversității Plantelor In Situ și Ex Situ”

Stimați membri ai comunității academice, În această săptămână, în perioada 08-10 octombrie, va avea loc Conferința Științifică Națională cu participare Internațională „Conservarea Diversității Plantelor In Situ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​