Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din Varșovia (UV) trece la un alt nivel de cooperare academică. În premieră, cetățuia getică de la Potârca, din cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”, a fost inclusă în oferta oficială de practică a Facultății de Arheologie din Varșovia, Polonia, transformând situl moldovenesc într-un centru internațional de formare academică.

Astfel, 14 studenți polonezi de la ciclurile de licență, masterat și doctorat, coordonați de dr. Marcin Matera, au avut ocazia să participe timp de două săptămâni, la activități arheologice de teren și de laborator, ghidați de către profesorii noștri Andrei Corobcean și Sergiu Matveev.

Programul a combinat cercetarea aplicată cu instruirea teoretică: tinerii au realizat valorificarea primară a materialelor arheologice descoperite, au participat la lecții interactive privind metodologiile moderne utilizate în cele două țări, și au susținut dosare de practică evaluate cu credite academice transferabile. Această activitate redeschide totodată cercetările de la Potârca, sit explorat anterior între anii 1996 și 2002 sub coordonarea prof. Ion Niculiță, urmat de Tudor Arnăut, Sergiu Matveev, Corneliu Cirimpei, Andrei Nicic, Eduard Potângă și alții. 

Succesul acestei școli de vară s-a datorat și sprijinului oferit de Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, condusă de absolventul USM, Ion Ceban, care a pus la dispoziția echipei spații de cazare și laboratoare de specialitate. 

Published joi, 6 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Erasmus+: Delegația Universității din Oradea, în mobilitate academică la Universitatea de Stat din Moldova

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved