Consolidarea parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost principalul subiect discutat ieri, 23 septembrie, de către rectorul USM, conf. univ., dr. Igor ȘAROV; prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA; prorectorul pentru activitate științifică și relații internaționale, conf. univ, dr. hab. Aurelia HANGANU; prorectorul pentru management instituțional, prof. univ., dr. hab. Violeta COJOCARU și prorectorul pentru digitalizare Sergiu CORLAT, în cadrul unei întrevederi cu prorectorul cu activitatea didactică şi asigurarea calității a USV, prof.univ., dr. Mircea DIACONU.

Alte subiecte abordate de către participanții la discuții au vizat: stadiul proiectelor comune aflate în derulare; participarea reciprocă la conferințele științifice și publicarea articolelor; implementarea programelor cu diplomă dublă etc.

În prezent, USM și USV realizează două programe de master cu diplomă dublă: „Traducere și interpretare de conferințe” (Facultatea de Litere, 2015); „Audit și expertiză financiară” (Facultatea de Științe Economice, 2017) și un program de licență „Finanțe și bănci”, (Facultatea de Științe Economice, 2020).

În continuare, părțile au convenit asupra realizării comune a stagiilor de practică și documentare pentru elaborarea tezelor de licență și master.

Intensificarea parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va contribui la fortificarea potențialului academic al ambelor instituții de învățământ superior.

Published vineri, 24 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Perspective de colaborare între USM și Universitatea Națională de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în...

USM prezentă la „Study in Europe – EU Policy Event Moldova 2026”

Membrii Departamentului Managementul Calității din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat luni, 04 mai, la evenimentul „Study in Europe – EU Policy Event Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved