„Floarea stăpână,

Floarea ceea se numește

Limba română.”  

Ion Aldea-Teodorovici

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române – temelia identității noastre naționale și expresia culturii și demnității poporului român.

În cadrul unui moment solemn de reflecție asupra istoriei și valorilor comune, rectorul USM, Otilia Dandara, alături de membrii senatului, a depus flori la monumentul lui Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Gestul simbolic i-a onorat pe cei doi artiști care au transformat dragostea de neam, libertatea și limba română – în creație.

Alături de comunitatea USM a fost prezent și primarul Comunei Dumbrăveni, județul Suceava, Ioan Pavăl, alături de consilierii locali, evidențiind, prin prezența lor, legăturile culturale și istorice profunde dintre cele două țări de pe ambele maluri ale Prutului.

Programul a continuat cu prima ședință a Senatului USM din noul an universitar, în cadrul căreia dr. Octavian Țîcu, conferențiar universitar, a susținut prelegerea „Calea spre Independență: o istorie de la mișcarea de rezistență antisovietică la Mișcarea de Renaștere Națională”. Expunerea a oferit celor prezenți o trecere în revistă a momentelor definitorii din istoria noastră și de a înțelege mai profund parcursul care a dus la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Pentru Universitatea de Stat din Moldova, Ziua Limbii Române reprezintă o datorie de a proteja, cultiva și transmite generațiilor viitoare cel mai de preț tezaur al neamului nostru.

 

Published luni, 31 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Prima ediție a Festivalului „UNIȚI PRIN DIVERSITATE”, organizat la Universitatea de Stat din Moldova

Tradiții și experiențe culturale din întreaga lume s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova pe 13 octombrie, în cadrul primei ediții a Festivalului „UNIȚI PRIN...

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește vizita de evaluare externă internațională AQAS pentru programul de studii „Economie mondială și relații economice internaționale”

În perioada 12–14 octombrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova (USM) găzduiește vizita unei comisii internaționale de experți din cadrul Agenției pentru Asigurarea Calității prin Acreditarea...

USM, invitată să se alăture rețelei de cooperare universitară în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M)

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanți ai Universității „Maria Curie-Skłodowska” din Lublin, Polonia, axată pe dezvoltarea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​