Instituția noastră contribuie activ la promovarea dialogului academic regional privind modernizarea administrației publice. În acest sens, directorul adjunct al Școlii de Administrație Publică a USM, Aurelia Țepordei, a participat la cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Lecturile Municipale Anton Kohanovschi”, organizată în contextul marcării a 30 de ani de activitate ai Centrului Regional de Formare Profesională din Cernăuți, Ucraina.

Desfășurat în perioada 09-10 septembrie, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, cadre didactice, cercetători și experți din Ucraina, Republica Moldova și România.

Scopul conferinței a fost identificarea și analizarea provocărilor actuale ale administrației publice locale și municipale din Ucraina și din alte state europene, cu accent pe consolidarea cooperării dintre autoritățile publice și instituțiile societății civile, dezvoltarea parteneriatelor intermunicipale și interregionale, precum și exercitarea competențelor administrației publice locale în contextul noilor provocări la adresa securității naționale și globale.

În cadrul sesiunii plenare, Aurelia Țepordei a prezentat comunicarea științifică cu tema „Resursele umane în administrația publică – factor determinant al consolidării democrației și eficienței instituționale în contextul reformelor administrative și al integrării europene”, evidențiind rolul strategic al capitalului uman în modernizarea administrației publice și în susținerea procesului de integrare europeană.

Un moment distinct al programului l-a constituit masa rotundă cu tema „Profesionalizarea funcționarilor publici în condiții de criză”, în cadrul căreia au fost abordate aspecte ce țin de adaptarea programelor de formare profesională la necesitățile practice ale administrației publice, retenția personalului prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și utilizarea instrumentelor digitale moderne, precum și valorificarea oportunităților oferite de programele europene de cooperare transfrontalieră.

Evenimentele au fost organizate de Centrul Regional de Formare Profesională din Cernăuți, în parteneriat cu Catedra de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Consiliul Regional Cernăuți, Primăria municipiului Cernăuți și cu sprijinul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava.

Published vineri, 11 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved