În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută pentru a încuraja dialogul deschis. Spre deosebire de un format clasic, tinerii au avut oportunitatea de a contribui direct la structurarea agendei, propunând în prealabil tematicile și întrebările abordate în cadrul discuțiilor cu invitații speciali.

Tinerii au discutat cu oficiali din spațiul juridic printre care: Marie-Aimée Peyron, Bâtonnier, Președinta Comisiei de Afaceri Europene și Internaționale din cadrul Consiliului Național al Barourilor din Franța (CNB); Pauline Hoerner, Expertă Tehnică Internațională (Expertise France) și consilieră juridică a Președintei Republicii Moldova pe probleme de recuperare a bunurilor infracționale; Dorin Popescu, Șeful Baroului de Avocați Chișinău; Claudia Vișan, responsabila Biroului Național AUF-Moldova; Romanos Sarantopoulos, responsabil cu misiuni universitare pe lângă Ambasada Franței și titular al lucrărilor practice pentru programul de licență dublă în Drept al Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne și al Universității de Stat din Moldova, și cadre didactice ale facultății. 

Discuțiile au oferit studenților un cadru deschis de familiarizare cu exigențele exercitării profesiei juridice, principiile de organizare a baroului, deontologia profesională, secretul profesional și independența avocatului. De asemenea, a fost subliniat rolul esențial al apărării în garantarea dreptului la un proces echitabil.

Un alt punct central l-a constituit dezbaterea privind impactul inteligenței artificiale în domeniul juridic, unde participanții au concluzionat că tehnologia nu poate substitui dimensiunea profund umană, etică și empatică a avocatului.

Pentru a consolida această cooperare internațională, coordonatoarea Filierei Francofone Drept, Vitalina Bahneanu, a lansat inițiativa de a pregăti un acord oficial de parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova și Consiliul Național al Barourilor din Franța.

Activitatea face parte din seria de evenimente organizate în cadrul programului de dublă diplomă USM – Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Published vineri, 11 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved