Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de pe ambele maluri ale Prutului a fost organizată cu prilejul a 80 de ani de la fondarea USM și a 100 de ani de învățământ universitar românesc în Basarabia.

Participanții au discutat despre viitorul învățământului superior, punând accent pe proiecte concrete: mai multe programe cu diplomă dublă, investiții în cercetare și tehnologie, dar și evaluarea proiectelor comune deja începute.

La deschidere, rectorul USM, Otilia Dandara, a vorbit despre rolul universității ca spațiu de cooperare pentru proiecte educaționale mari, iar ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, a prezentat evoluția sistemului de învățământ din Moldova. Totodată, președintele CNRR, Sorin Cîmpeanu, și cel al CRRM, Emil Ceban, au subliniat că colaborarea dintre universitățile din cele două țări este esențială pentru modernizarea cercetării și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Seria activităților desfășurate în contextul aniversării USM continuă! Programul poate fi consultat aici: https://usm.md/?page_id=50131 

Published joi, 24 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​