În perioada 23-26 septembrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita oficială a delegației de la Universitatea Nihon din Tokyo, reprezentată de prof. univ. dr. Tsukasa Oda, Decanul Facultății de Drept, și conf. univ. dr. Thomas Lockley.

Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor dedicate aniversării a 80 de ani de la fondarea USM, având drept scop extinderea parteneriatelor academice internaționale. Coordonarea vizitei a fost asigurată de Departamentul Drept Internațional și European al USM, în colaborare cu Excelența Sa, Dumitru Socolan, Secretar General al MAE și fost Ambasador al Republicii Moldova în Japonia.

Agenda a cuprins întrevederi strategice cu rectorul USM, Otilia Dandara și cu Decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, axate pe dezvoltarea parteneriatelor, cercetarea comună și mobilitatea studențească. De asemenea, delegația a participat la Ceremonia Aniversară a USM la Palatul Republicii.

În cadrul vizitei, prof. univ. dr. Tsukasa Oda a susținut și o prelegere publică pentru studenții și cadrele didactice ale Facultății de Drept, prezentând sistemul de învățământ juridic din Japonia și oportunitățile de studiu de la Universitatea Nihon. 

Vizita pune bazele unei colaborări de lungă durată între cele două instituții.

Published marți, 29 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

La mulți ani ASEM!

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova, transmite cele mai calde felicitări și gânduri de apreciere Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), cu prilejul...

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Comunitatea noastră academică a celebrat 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și un secol de învățământ universitar românesc în Basarabia

De opt decenii, Universitatea de Stat din Moldova reprezintă mai mult decât un pilon al învățământului superior – este spațiul în care timpul a modelat caractere...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​