Dragi profesori, lectori, asistenți universitari și membri ai comunității academice din cadrul Universitatea de Stat din Moldova,
Pe 5 octombrie, toate cuvintele de laudă și recunoștință se îndreaptă către dumneavoastră – cei care educați și pregătiți cu dăruire generații de specialiști calificați. Cu acest prilej, vă adresez cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ!
Universitatea noastră înseamnă, înainte de toate, oameni. Peste 950 de cadre didactice dau sens și valoare acestei instituții. Prin dăruirea, rigoarea și pasiunea dumneavoastră zilnică, munciți neobosit pentru a forma profesioniști pregătiți să facă față provocărilor viitorului și să contribuie la dezvoltarea societății noastre.
Sunt convinsă că premisa realizării tuturor obiectivelor strategice ale USM este resursa umană, iar universitatea noastră dispune de cea mai consolidată și valoroasă echipă. Fără devotamentul dumneavoastră, la facultate și în laboratoarele de cercetare, performanța academică a universității nu ar fi posibilă.
Vă mulțumesc pentru profesionalism, pentru răbdarea cu care ghidați pașii tinerilor și pentru efortul constant de a menține USM la standarde înalte de excelență.
Vă doresc multă sănătate, inspirație inepuizabilă, energie și satisfacții profesionale pe măsura muncii dumneavoastră nobile!
La mulți ani, dragi profesori! 💚
Cu deosebit respect,
Rector al Universității de Stat din Moldova
Published luni, 5 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, parteneră în lansarea celei de-a patra ediții a programului #Natolin4MoldovaInEU 4.0

Universitatea de Stat din Moldova a participat la lansarea celei de-a patra ediții a programului „Instruire privind negocierile de aderare la Colegiul Europei din Natolin: Consolidarea...

Universitatea de Stat din Moldova lansează cea de-a IV-a promoție a Universității Vârstei a Treia

Universitatea de Stat din Moldova lansează oficial noul an de studii 2026-2027 în cadrul programului „Universitatea Vârstei a Treia” (UV3), o inițiativă națională dedicată promovării învățării...

Problemele actuale ale sănătății plantelor discutate la USM în cadrul Simpozionului Științific Internațional „Protecția Plantelor – Realizări și Perspective”

Protecția culturilor agricole, biotehnologiile moderne și reziliența plantelor la schimbările climatice au fost principalele teme dezbătute în cadrul celei de-a VII-a ediții a Simpozionului Științific Internațional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​