O nouă ședință de lucru dedicată dezvoltării parteneriatelor academice dintre Universitatea de Stat din Moldova și instituțiile de învățământ superior din Franța a avut loc ieri, 05 octombrie la USM. Discuțiile au avut loc între rectorul USM, Otilia Dandara, și Excelența Sa, Dominique Waag, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova. 

La întrevedere au fost prezenți și Samuel Richard, prim-consilier în cadrul ambasadei, Romanos Sarantopoulos, expert internațional, profesor la Universitatea Sorbona și voluntar internațional de administrație (VIA), prorectorul pentru relații internaționale, Veaceslav Kulcitki, decanul Facultății de Drept, Sergiu Baieșu, precum și șefa Centrului de Studii Juridice Europene Sorbona – USM, Vitalina Bahneanu. 

Discuțiile s-au axat pe dinamizarea cooperării internaționale a universității cu partenerii din Franța, accentuându-se importanța programului de dublă licență în Drept. În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, acest program joacă un rol crucial în pregătirea la cele mai înalte standarde a viitorilor juriști.

De asemenea, au fost abordate aspecte organizatorice privind buna desfășurare a activităților academice și asigurarea calității procesului educațional. În încheiere, Ambsadoarea a  reafirmat sprijinul deplin pentru derularea cu succes a acestui program pilot și pentru extinderea inițiativelor comune.

Published marți, 6 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Comunitatea noastră academică a celebrat 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și un secol de învățământ universitar românesc în Basarabia

De opt decenii, Universitatea de Stat din Moldova reprezintă mai mult decât un pilon al învățământului superior – este spațiul în care timpul a modelat caractere...

Absolvenți ai USM din Vietnam, în vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova

De opt decenii, instituția noastră își urmează misiunea de a forma elite profesionale nu doar pentru piața muncii din țară, ci și pentru comunitatea internațională. Un...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​