Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanți ai Universității „Maria Curie-Skłodowska” din Lublin, Polonia, axată pe dezvoltarea cooperării academice și extinderea parteneriatelor internaționale.

La întalnire au participat prorectorul USM, Veaceslav Kulcițki, precum și oaspeții din Polonia – Izabela Szczesna-Kowalczyk și Zbigniew Wojciechowski, membri ai Universității „Maria Curie-Skłodowska”.
Vizita oficialilor s-a concentrat pe promovarea oportunităților oferite de Inițiativa celor Trei Mări (I3M) – platformă politică și economică regională lansată în 2015, care conectează statele membre ale Uniunii Europene situate între mările Baltică, Adriatică și Neagră.

În acest context, oaspeții au adresat Universității de Stat din Moldova invitația de a se alătura acestei rețele de colaborare regională, inclusiv prin participarea la Forumul echipelor manageriale universitare din regiunea celor Trei Mări.

De asemenea, discuțiile au vizat și dezvoltarea programelor de diplomă dublă, inițierea proiectelor de mobilitate academică pentru studenți și cadre didactice, precum și identificarea domeniilor de colaborare compatibile cu profilul celor două instituții. Partenerii au evidențiat potențialul unei cooperări interdisciplinare care să valorifice expertiza academică din mai multe arii de cercetare.

Aflarea USM în această rețea internațională va contribui la consolidarea relațiilor instituționale, va facilita schimbul de bune practici între universitățile partenere și va crea premisele pentru dezvoltarea unor proiecte comune cu impact asupra comunității academice.

Published marți, 13 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​