Consolidarea relațiilor de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) a fost principalul subiect discutat astăzi, 28 septembrie, de către rectorul USM, conf. univ., dr., Igor ȘAROV, prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA și prorectorul pentru management instituțional, prof.univ., dr. hab., Violeta COJOCARU, în cadrul unei întrevederi cu rectorul AUF, Slim Khalbous și directorul regional al AUF pentru Europa Centrală și Orientală, Mohamed Ketata.

Rectorul USM, conf. univ., dr., Igor ȘAROV a felicitat reprezentanții Agenției Universitare a Francofoniei cu ocazia aniversării a 60-a de la fondare, menționând că Universitatea de Stat din Moldova consideră că Francofonia este o valoare care ne unește în jurul idei de solidaritate, fraternitate și valori europene comune, este o formă de expresie a dialogului intercultural și de promovare a relațiilor de prietenie dintre țări.

În context, participanții la întrevedere au identificat direcțiile de colaborare în vederea fortificării francofoniei în cadrul Universității de Stat din Moldova. Astfel, s-a discutat despre necesitatea creării unui centru de inserție profesională la USM; organizarea cursurilor accelerate de studiere a limbii franceze 3-6 luni; internaționalizarea Universității de Stat din Moldova prin semnarea acordurilor de cooperare cu diverși actori francofoni; formarea cadrelor didactice; organizarea mobilităților academice etc.

În semn de recunoștință pentru dezvoltarea francofoniei universitare solidare prin încurajarea contactelor internaționale și pentru susținerea activităților menite să promoveze excelența universitară francofonă la USM, conf. univ., dr., Igor ȘAROV a decernat diploma de onoare a Universității de Stat din Moldova rectorului AUF, Slim Khalbous și directorului regional al AUF pentru Europa Centrală și Orientală, Mohamed Ketata și medalia aniversară a USM, în contextul marcării a 75 de ani de la fondare.

Menționăm că reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat în perioada 20-25 septembrie 2021, la evenimentele prilejuite de săptămâna francofoniei științifice care s-au desfășurat la Universitatea POLITEHNICA din București și la evenimentul „Café anniversaire de la Francophonie scientifique ”, organizat la Chișinău, la 27 septembrie 2021.

Published marți, 28 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Zece studenți ai Universității de Stat din Moldova, beneficiari ai Bursei Republicii și Bursei Guvernului acordate de Ministerul Educației și Cercetării

Performanța instituției noastre se recunoaște prin rezultatele profesorilor, cercetătorilor și, desigur, ale studenților care, prin excelența academică și implicarea lor activă în viața universitară, fac vizibilă...

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la două conferințe internaționale desfășurate la București

În această săptămână, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a reprezentat comunitatea noastră academică la două evenimente internaționale desfășurate la București, dedicate viitorului învățământului...

O nouă lucrare de referință în dreptul penal, lansată la Universitatea de Stat din Moldova

Comunitatea juridică din țara noastră beneficiază, de astăzi, de un nou instrument fundamental de lucru. Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved