Centrul de Sociologie și Psihologie Socială din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova (ICJPS al USM) a oferit peste 1.300 de volume de carte românească Bibliotecii Publice din comuna Molovata Nouă, raionul Dubăsari. Acțiunea a avut loc pe 20 octombrie, în cadrul unui eveniment comemorativ organizat cu sprijinul sociologilor din Republica Moldova și România pentru a marca 105 ani de la nașterea savantului Andrei Timuș, al cărui nume îl poartă instituția de lectură locală.

Donația de carte – ce cuprinde lucrări din domeniul științelor sociale și umaniste, istorie, educație și literatură artistică – reprezintă un gest de solidaritate culturală menit să îmbogățească fondul bibliotecii. La ceremonia de predare au participat directorul ICJPS al USM, Victor Juc, directorul Centrului, Victor Mocanu, primarul comunei Molovata Nouă, Marina Zolotcov, șeful bibliotecii, Mariana Gundogdu, precum și cercetători ai centrului.

Domnul Andrei Timuș, a fost o personalitate marcantă a comunității academice, recunoscut drept fondatorul Școlii Sociologice din Republica Moldova. Prin rigoarea demersului său științific și prin activitatea sa de pionierat, domnia sa a pus bazele cercetării sociologice naționale și a format generații de cercetători care îi continuă astăzi moștenirea.

Published vineri, 23 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Peste 150 de angajați și foști angajați ai USM au celebrat 80 de ani de la fondarea Universității

Peste 150 de veterani și angajați ai serviciilor auxiliare din cadrul Universității de Stat din Moldova, au participat astăzi, 20 octombrie la  evenimentul aniversar desfășurat în...

A fost lansată cea de-a III-a ediție a Programului de microcalificare „Managementul Patrimoniului Cultural Mobil”, găzduită de USM

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul de lansare a Programului de calificare parțială (microcalificare) „Managementul Patrimoniului Cultural Mobil” (MPCM). Inițiativa...

Școala de Administrație Publică continuă să contribuie la dezvoltarea capitalului uman din serviciul public

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, a desfășurat un program intensiv de dezvoltare profesională destinat funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​