La 1 octombrie 2021, când Alma Mater, Universitatea de Stat din Moldova, sărbătorește frumoasa vârstă academică de 75 de ani, Centrul Științific Didactic Literatura Universală și Comparată și Departamentul Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată au organizat o întâlnire cu Omul de Cultură, scriitorul, traducătorul și regizorul francez Benoit Vitse, fost director al Centrului Cultural Francez din România, al Institutului Francez din Iași, al Centrului European de Creație din Iași, al Institutului Francez din Kiev, al Ateneului din Iași ș.a.

        Evenimentul s-a axat pe prezentarea cărții de proză scurtă „Moi, j’ai tué Hitler” („Salutări lui Troțki” de Dumitru Crudu, prozator, dramaturg, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, scriitor de notorietate europeană), tradusă în limba franceză de Benoit Vitse și apărută la Editura L’Harmattan din Paris recent, în anul 2021.

        Întâlnirea a fost organizată în contextul manifestărilor științifice și culturale, dedicate celebrării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, precum și cu ocazia Zilei internaționale a Traducătorului, sărbătorită anual pe 30 septembrie. Evenimentul, la care au participat profesori și studenți ai Facultății de Litere, a fost moderat de către Tatiana Ciocoi, doctor habilitat, conferențiar universitar.

        Participanții la întâlnire au avut posibilitatea de a adresa întrebări, de a se angaja într-un dialog viu și deschis cu omul de cultură Benoit Vitse, de a împărtăși opinii și a face schimb de idei despre procesul de creație și cel de traducere, despre specificul și dificultățile traducerii literare, despre receptarea literaturii basarabene în spațiul cultural francez, despre laboratorul de creație al unui artist ș. a. Limbile de comunicare au fost atât româna, cât și franceza. Pentru a-i apropia mai mult de lumea prezentată de Dumitru Crudu în volumul său și pentru a auzi cum se deapănă un text în limba franceză, în lectura unui nativ francez, Benoit Vitse a citit participanților la întâlnire, cu intonația unui adevărat artist, un fragment din „Moi, j’ai tué Hitler”.

        La finalul evenimentului, Benoit Vitse a menționat studentul cu cele mai inspirate întrebări, oferindu-i în dar un exemplar, cu autograful său și cu cel al lui Dumitru Crudu, din romanul „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”.

        Întâlnirea cu Benoit Vitse le-a oferit studenților de la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova ocazia să cunoască și să interacționeze cu o personalitate a culturii europene care poate deveni un model pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Published vineri, 1 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita delegației din Ucraina

La data de 30 aprilie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda delegației din Ucraina, aflată într-o vizită de studiu realizată în cadrul Proiectului...

Studenții USM – încurajați să se înscrie la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public

În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului...

Universitatea de Stat din Moldova – gazda reuniunii de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi reuniunea de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”, organizată în cadrul proiectului „Transfer de bune practici și consolidarea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved