Prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA a participat astăzi, 4 octombrie, la evenimentul de lansare a proiectului: „Wings for youth of Moldova. Angajare, Pace și Securitate în rândul tinerilor defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului” organizat de „Concordia. Asigurări Sociale”, cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).

Evenimentul a reprezentat o platformă unică de comunicare și colaborare dintre organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale la nivel internațional și național, cu implicarea partenerilor de pe ambele maluri a râului Nistru. Scopul acestuia a fost evidențierea progreselor, provocărilor și oportunităților pentru tinerii din mediul social vulnerabili în domeniul educației, angajabilității și împuternicirii acestora în Republica Moldova.

Prim-prorectorul Otilia DANDRA a vorbit despre oportunitățile pe care le oferă Universitatea de Stat din Moldova pentru categoriile tinerilor din mediul social-vulnerabil și anume: accesul la servicii complementare oferite de către USM, asigurare cu cămin, oferirea spațiilor dotate cu tehnologie modernă, în situația când studentul nu dispune de mijloacele necesare pentru activitățile online, abonamente la transport, cu preț redus, asistență medicală gratuită, acordarea burselor sociale, posibilitatea înmatriculării la Facultatea de Arte Frumoase, accesul la bazinul USM cu o reducere de 50% etc.

Alte subiecte abordate de către participanții la discuții în cadrul atelierelor de lucru au vizat: educația și calificarea profesională a tinerilor din mediul social-vulnerabil, provocările procesului de încadrare în câmpul muncii a tinerilor în dificultate, serviciile sociale orientate către tinerii din mediul vulnerabil etc.

Published luni, 4 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își consolidează parteneriatul strategic pentru inovare, reziliență și dezvoltare regională

La 16 iunie, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a o primi în vizită pe doamna Gabriela Ingrid Nicolaescu, Director al Centrului pentru...

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved