Republica Moldova a semnat Acordul privind participarea la Programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene „Orizont Europa” (anii 2021-2027). Pentru comunitatea științifică, științifico-didactică, mediul de cercetare și inovare etc. acest lucru are o conotație deosebită, fiind începutul unei noi perioade în dezvoltarea Spațiului European de Cercetare (ERA) prin lansarea Programului-cadru pentru cercetare și inovare „Orizont Europa” (2021-2027), acesta reprezentând o oportunitate inedită de cooperare științifică transnațională. 

Programul-cadru „Orizont Europa” se bazează pe trei piloni care se completează și sunt interconectați. Primul pilon sprijină excelența științifică în cercetarea fundamentală și dezvoltarea tinerelor talente în domeniile cercetării și inovării. Al doilea pilon susține cercetarea care abordează provocări societale și tehnologii industriale în domenii precum sănătatea, securitatea, tehnologiile digitale și cele generice esențiale, clima, energia și mobilitatea, aprovizionarea cu alimente și resurse naturale și garantează că întregul proces de cercetare și inovare este finanțat și încorporat în problematica provocărilor globale. Al treilea pilon se axează pe intensificarea inovării prin instituirea Consiliului european pentru inovare și sprijină antreprenoriatul axat pe cercetare. 

În rezultatul asocierii, Republica Moldova va obține drepturi de participare similare statelor membre ale UE, ceea ce îi va permite să coopereze şi concureze în calitate de partener egal la toate concursurile anunțate în cadrul Programului „Orizont Europa”. Programul oferă oportunități pentru schimbul de bune practici europene și internaționale, atragerea cercetătorilor, accesul la infrastructura de cercetare și de soluționare a provocărilor cu care se confruntă societatea contemporană.

Programul vine să continue eforturile Programului-Cadru de cercetare și inovare Orizont 2020. Din 2014 și până în prezent Republica Moldova a beneficiat de 7,4 milioane de euro în cadrul programului Orizont 2020. Rata de succes a proiectelor eligibile este de 14 procente, fiind superioară mediei statelor asociate din regiune.

Încurajăm entități din RM, comunitatea academică a USM să participe la Programul „Orizont Europa”, căci aceasta presupune investiții în viitorul nostru prosper.

 

Published miercuri, 27 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​