Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV, decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), Alexandru SOLCAN și prodecanul FRIȘPA, Natalia PUTINĂ au avut astăzi, 28 octombrie, o întrevedere cu șeful Departamentului Relații Internaționale și Politică Externă al Institutului Studii Politice și Relații Internaționale a Universității Jagielloniene din Cracovia, Polonia, Robert KŁOSOWICZ și vice-directorul Institutului de Știință Politică și Relații Internaționale al Universității Jagielloniene din Cracovia, Polonia Piotr BAJOR.

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce vizează rezultatul parteneriatelor comune demarate la inițiativa colegilor polonezi și materializate în patru proiecte internaționale pe dimensiunea Parteneriatului Estic, la care USM și nemijlocit FRIȘPA a participat în calitate de partener.

În continuare, participanții la întrevedere și-au manifestat interesul privind identificarea unor noi domenii, care să-și regăsească expresia în cadrul unor viitoare proiecte de colaborare comune.

Menționăm că reprezentanții Universității Jagielloniene din Cracovia se află într-o vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul căreia au participat și la seminarul științific organizat de FRIȘPA ca urmare a realizării Proiectului „Rolul și semnificația Parteneriatului Estic în procesul de transformare a țărilor din Europa de Est și Caucazul de Sud. Experiența Republicii Moldova”.

Published joi, 28 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Absolvenți ai USM din Vietnam, în vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova

De opt decenii, instituția noastră își urmează misiunea de a forma elite profesionale nu doar pentru piața muncii din țară, ci și pentru comunitatea internațională. Un...

Noi activități în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 17–18 septembrie 2026, echipa Universității de Stat din Moldova (USM), implicată în implementarea proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish...

USM a celebrat absolvirea unei noi promoții a programului „Biblioteconomie și știința informării”

27 de absolvenți ai programului de recalificare profesională „Biblioteconomie și știința informării” au primit certificatele de absolvire în cadrul ceremoniei de absolvire, desfășurată la Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved