Stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre departamentele de educație fizică din instituțiile de învățământ superior din țara noastră, schimbul de bune practici privind organizarea educației fizice și sportului și îmbunătățirea competențelor profesionale ale cadrelor didactice au fost principalele obiective ale Seminarului științifico-metodic „Educația Fizică în Învățământul Superior: oportunități, experiențe și perspective”.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (FPSESAS) a Universității de Stat din Moldova (USM) și a fost destinat șefilor de departamente/catedre/secții de educație fizică și sport din instituțiile de învățământ superior, cadrelor didactice de specialitate din instituțiile de învățământ superior nonprofil, cadrelor științifico-didactice de specialitate, pe programe de inițiere a specialiștilor în domeniul educație fizică.

La deschiderea seminarului au participat: rectorul USM, conf. univ., dr. Igor ȘAROV, prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA, decanul FPSESAS, prof. univ. dr. hab., Vladimir GUȚU, șefi de departamente/ catedre/ secții de educație fizică și sport și cadre didactice din instituțiile de învățământ superior.

Rectorul USM, conf. univ., dr. Igor ȘAROV a apreciat efortul depus de comitetul organizatoric a seminarului menționând că asemenea evenimente contribuie nemijlocit la crearea unei viziuni de perspectivă privind educația fizică în instituțiile de învățământ superior.

Decanul FPSESAS, prof. univ. dr. hab., Vladimir GUȚU a afirmat că din păcate asemenea evenimente sunt organizate foarte rar, iar rezultatele seminarului vor crea premise pentru reconceptualizarea/ actualizarea/ modernizarea sistemului de educație fizică și sport în instituțiile de învățământ superior.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat: structura organizațională a educației fizice și sportului în instituțiile de învățământ superior; Curriculumul disciplinar la Educație fizică și activitățile extrașcolare (nonformale), profilul Sport, Turism și Agrement, lecția de Educație fizică online – în contextul situației pandemice COVID-19.

Published marți, 9 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește vizita de evaluare externă internațională AQAS pentru programul de studii „Economie mondială și relații economice internaționale”

În perioada 12–14 octombrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova (USM) găzduiește vizita unei comisii internaționale de experți din cadrul Agenției pentru Asigurarea Calității prin Acreditarea...

USM, invitată să se alăture rețelei de cooperare universitară în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M)

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanți ai Universității „Maria Curie-Skłodowska” din Lublin, Polonia, axată pe dezvoltarea...

USM și Academia de Studii Economice din București extind oportunitățile de mobilitate academică prin intermediul programului Erasmus+

Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din București au încheiat un acord interinstituțional în cadrul programului Erasmus+, care le va permite USM-iștilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​