În contextul marcării Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, Universitatea de Stat din Moldova organizează, în perioada 10-11 noiembrie, Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională ,,Integrare prin cercetare şi inovare”. Manifestarea științifică se înscrie solemn în șirul de activități prilejuite de consemnarea a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, fapt care amplifică importanța și semnificația evenimentului.

În ședința de deschidere, care a avut loc în format online, au fost prezenți: Igor ȘAROV, dr., conf. univ., rector al Universității de Stat din Moldova, Aurelia HANGANU, dr. hab., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale, moderator al întrunirii, Adriana CAZACU, dr., conf. univ., secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Sergiu BACIU, dr. hab., conf. univ., secretar general, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

Scopul întrunirii este internaționalizarea științei și extinderea ariei de cercetare prin colaborarea și fortificarea relațiilor dintre Universitatea de Stat din Moldova și alte instituții științifice: Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, Universitatea ,,Ștefan cel Mare”, Suceava, Universitatea Dunărea de Jos, Galați, România ș.a. Totodată, convocarea cercetătorilor, cadrelor științifico-didactice, a specialiștilor și inovatorilor pentru prezentarea noilor realizări ştiinţifice în domeniul dreptului, economiei, matematicii, informaticii, lingvisticii, comunicării, sociologiei, istoriei, psihologiei, educației ș.a., esențiale pentru pacea și dezvoltarea durabilă va impulsiona dezvoltarea societății, tehnologiilor, va oferi noi oportunități și beneficii societății.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ. Igor ȘAROV a evidențiat importanța evenimentului, care pentru USM-iști, dar și pentru întreaga comunitate științifică este o mare sărbătoare și reprezintă modelul de dezvoltare a societății bazate pe cunoaștere, subliniind rolul progresului științific și tehnologic ca alternative viabile ale lumii de azi. Pentru evoluția societății contemporane sunt decisive cercetarea științifică, contribuția cercetătorilor, colaborarea între instituțiile de cercetare și implementarea inovațiilor. Totodată, în semn de prețuire pentru aportul considerabil la dezvoltarea științei, rectorul Igor ȘAROV a înmânat diplomele  proaspeților doctori ai USM.

Aurelia HANGANU, dr. hab., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale, a menționat: „An de an conferința reprezintă o platformă deschisă pentru discuții aprinse și dezbateri interesante pe subiectele de interes științific, fiind o metodă eficientă de diseminare a rezultatelor cercetărilor științifice. Organizarea unor asemenea evenimente este semnificativă pentru comunitatea academică a USM, întrucât mediul științific se afirmă plenar și complex în procesul de valorizare a științei”.

Cu un mesaj de felicitare din partea Ministerului Educației și Cercetării a venit secretarul de stat Adriana CAZACU, dr. conf. univ., care a remarcat importanța simbolică a evenimentului, precizând că tradiția de a culege toamna târziu rodul muncii și împărtășirea rezultatelor cercetărilor este datoria cercetătorilor de a promova adevărul științific și de a-l populariza atât în universitate, cât și în societate. Știința are un potențial enorm de a transforma lumea, fiind un factor de progres, reprezentând, totodată, acea temelie care a oferit umanității oportunitatea de dezvoltare și de soluționare a multiplelor probleme cu care se confruntă societatea.

Sergiu BACIU, dr. hab., conf. univ., secretar general, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare și-a exprimat convingerea că cercetarea, inovarea și educația sunt pilonii progresului unei națiuni, iar USM le valorifică fructuos și le promovează permanent.

După inaugurarea ședinței festive, urmează lucrările conferinței, organizate în patru secțiuni mari ce cuprind 21 de ateliere de lucru, în cadrul cărora participă circa 420 de comunicatori, dintre care 320 de cercetători din 6 țări, reprezentanți ai 31 de instituții.

Reiterăm că evenimentul este organizat anual și este dedicat Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată de întreaga lume la data de 10 noiembrie.

Conferinta științifică „Integrare prin cercetare și inovare”, datează din anul 2006, fiind precedată de Conferința bienală a corpului profesoral al USM. În ultimii 5 ani, pentru un număr de cca 300 participanți conferința rămâne a fi o metodă eficientă de diseminare a rezultatelor științifice.

Published miercuri, 10 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ COST Info Day 2026: oportunități europene pentru cercetare și inovare

Departamentul de Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova invită comunitatea academică să participe la sesiunea online de informare „COST Info Day 2026”, dedicată oportunităților...

USM explorează direcții de cooperare cu organizația internațională Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light (HWPL)

Universitatea de Stat din Moldova continuă să își consolideze dimensiunea internațională prin dezvoltarea unor noi parteneriate orientate spre educație, dialog și cooperare globală. În acest context...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, ieri, 09 iunie, Atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova, inclusiv recomandări privind nomenclatorul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved