Astăzi, 13 noiembrie, în contextul campaniei de înverzire „Plantează-ți viitorul”, studenții Universității de Stat din Moldova, mânați de dorința de a face un bine naturii și mediului ambiant, s-au mobilizat pentru a susține nobila inițiativă de plantare a copacilor. Tinerii USM-iști, cu ajutorul, susținerea și buna organizare a administrației căminelor studențești și a reprezentanților Departamentului Social al USM, au sădit 60 de puieți de mesteacăn și stejar roșu, creând un mediu frumos și curat pentru locuitorii din preajmă. Copacii au fost plantați pe teritoriul campusului universitar de pe strada Gheorghe Cașu.

Prin această acțiune, USM-iștii au continuat și anul acesta tradiția de a sădi copaci, exprimându-și încrederea că, prin puterea exemplului, pot schimba mentalitatea cetățenilor și pot contribui la educația ecologică a acestora.

Universitatea de Stat din Moldova îi îndeamnă pe toți locuitorii țării să se alăture acestei campanii, pentru a crea împreună o țară curată și sănătoasă atât pentru noi, cei de astăzi, cât și pentru generațiile următoare. Astfel de experiențe ne fac să ne simțim o familie și să ne manifestăm grija pentru planeta care ne ține în viață.

Published sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Alți peste 160 de elevi din instituțiile publice din capitală au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

Tot mai mulți tineri interesați de Universitatea de Stat din Moldova aleg să viziteze sediul instituției pentru a descoperi oferta educațională, procesul de admitere și avantajele...

USM consolidează parteneriatele pentru inovație verde la Green & Sustainability Investor Connect Event

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la evenimentul Green & Sustainability Investor Connect Event, o platformă dedicată promovării inovației și sustenabilității în mediul de...

La USM se va desfășura o nouă ediție a Concursului studențesc „Hexagonul Facultăților de Drept”

În acest an, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova va organiza în perioada 22-25 aprilie, o nouă ediție a Concursul studențesc „Hexagonul Facultăților de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved