Sporirea accesibilității, vizibilității, simplificării navigării prin universitate și campusurile universitare reprezintă un pas important în crearea identității vizuale, formării unei infrastructuri accesibile, recognoscibile a Universității de Stat din Moldova (USM), aceasta fiind una din preocupările instituției. Iată de ce proiectul inițiat de șapte studenți din gr. SHTA1903 de la specialitatea Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, intitulat „USM NAVIGATION PROJECT” în cadrul cursului Agrement și organizare de evenimente, sub egida profesorului Serghei Legheida, prezentat conducerii USM, în cadrul întâlnirii din 16 noiembrie, a fost extrem de apreciat.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că e un proiect util, modern, necesar, în special pentru candidații la studii, în perioada admiterii, dar și ulterior, pentru proaspeții studenți înmatriculați în anul I, pentru oaspeții și vizitatorii universității, pentru orientarea în universitate și campusul universitar.

Obiectivul principal al proiectului „USM NAVIGATION PROJECT” este elaborarea unui sistem complex și funcțional de navigare pe teritoriul universității, inclusiv în fiecare bloc de studii prin modificarea plăcuțelor cu denumirea birourilor; elaborarea hărții amplasării tuturor birourilor și auditoriilor universității; reformarea stilului grafic de numerotare a birourilor și a blocurilor de studii, instalarea indicatoarelor noi pe teritoriul universității etc.

Pe parcursul a trei luni studenții ghidați de profesorul Serghei Legheida au desfășurat mai multe cercetări:

  • În domeniul marketingului: crearea paginii www.clck.ru/YsmwH pentru reflectarea activităților echipei de lucru, precum și efectuarea unei cercetări de marketing în bază de chestionar pentru determinarea soluțiilor de îmbunătățire a navigării în interiorul USM;
  • În domeniul logisticii: evaluarea stării cantitative și calitative a tuturor plăcuțelor, indicatoarelor și hărților plasate în campusul universitar;
  • În domeniul finanțelor: estimarea bugetului pentru implementarea proiectului „USM NAVIGATION PROJECT”;
  • În domeniul proiectării produselor – elaborarea de machete ale plăcuțelor, hărților și indicatoarelor propuse.

USM aduce sincere felicitări studenților proactivi și creativi și profesorului Serghei Legheida, pentru implicare și ghidare.

Published miercuri, 17 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved