Sporirea accesibilității, vizibilității, simplificării navigării prin universitate și campusurile universitare reprezintă un pas important în crearea identității vizuale, formării unei infrastructuri accesibile, recognoscibile a Universității de Stat din Moldova (USM), aceasta fiind una din preocupările instituției. Iată de ce proiectul inițiat de șapte studenți din gr. SHTA1903 de la specialitatea Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, intitulat „USM NAVIGATION PROJECT” în cadrul cursului Agrement și organizare de evenimente, sub egida profesorului Serghei Legheida, prezentat conducerii USM, în cadrul întâlnirii din 16 noiembrie, a fost extrem de apreciat.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că e un proiect util, modern, necesar, în special pentru candidații la studii, în perioada admiterii, dar și ulterior, pentru proaspeții studenți înmatriculați în anul I, pentru oaspeții și vizitatorii universității, pentru orientarea în universitate și campusul universitar.

Obiectivul principal al proiectului „USM NAVIGATION PROJECT” este elaborarea unui sistem complex și funcțional de navigare pe teritoriul universității, inclusiv în fiecare bloc de studii prin modificarea plăcuțelor cu denumirea birourilor; elaborarea hărții amplasării tuturor birourilor și auditoriilor universității; reformarea stilului grafic de numerotare a birourilor și a blocurilor de studii, instalarea indicatoarelor noi pe teritoriul universității etc.

Pe parcursul a trei luni studenții ghidați de profesorul Serghei Legheida au desfășurat mai multe cercetări:

  • În domeniul marketingului: crearea paginii www.clck.ru/YsmwH pentru reflectarea activităților echipei de lucru, precum și efectuarea unei cercetări de marketing în bază de chestionar pentru determinarea soluțiilor de îmbunătățire a navigării în interiorul USM;
  • În domeniul logisticii: evaluarea stării cantitative și calitative a tuturor plăcuțelor, indicatoarelor și hărților plasate în campusul universitar;
  • În domeniul finanțelor: estimarea bugetului pentru implementarea proiectului „USM NAVIGATION PROJECT”;
  • În domeniul proiectării produselor – elaborarea de machete ale plăcuțelor, hărților și indicatoarelor propuse.

USM aduce sincere felicitări studenților proactivi și creativi și profesorului Serghei Legheida, pentru implicare și ghidare.

Published miercuri, 17 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM consolidează activitățile de transfer tehnologic și inovații în valorificarea plantelor aromatice și medicinale

La data de 1 iulie 2026, Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic al USM, în parteneriat cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al...

Promoția 2026 a Facultății de Biologie și Geoștiințe a USM și-a primit diplomele de absolvire

Emoție, zâmbete și aplauze au însoțit ceremonia de înmânare a diplomelor de licență și master pentru absolvenții Promoției 2026 ai Facultății de Biologie și Geoștiințe a...

Promoția 2026 a Facultății de Istorie și Filosofie a USM și-a celebrat absolvirea

Într-o atmosferă caldă și plină de emoție, specifică spiritului Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, absolvenții Promoției 2026 și-au primit diplomele...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved