În perioada 08-14 noiembrie 2021, Iraida CONDREA, dr. hab. în filologie, prof. univ., al Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova a beneficiat de o mobilitate academică internațională la Universitatea din Leipzig, Germania, în cadrul proiectului Erasmus + (Acțiunea-Cheie 107).

În calitate de profesor bursier la Institutul de Romanistică al Universității din Lepzig, Iraida CONDREA a susținut două prelegeri pentru studenții și profesorii de la Departamentul de limbă franceză și română.

Tematica a fost coordonată cu Sabine KRAUSE, dr. în filologie, conducătoarea Departamentului, și a vizat o serie de probleme de sociolingvistică, legate de funcționarea limbii române în Republica Moldova și anume: formele de manipulare a publicului prin transgresarea normelor limbii române literare (în discursul politic public din Republica Moldova) și incertitudinile legate de situația sociolingvistică actuală în Republica Moldova.

Problemele expuse au trezit interesul colegilor din Leipzig, cu care a avut loc un interesant și fructuos schimb de opinii.

Menționăm că în cadrul aceluiași proiect, în perioada 22-28 noiembrie, prodecanul Facultății de Relații Internaționale și Științe Politice, dr. Natalia PUTINĂ efectuează o nouă mobilitate academică de predare și formare la Universitatea din Leipzig, Germania.

Published joi, 25 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Zece studenți ai Universității de Stat din Moldova, beneficiari ai Bursei Republicii și Bursei Guvernului acordate de Ministerul Educației și Cercetării

Performanța instituției noastre se recunoaște prin rezultatele profesorilor, cercetătorilor și, desigur, ale studenților care, prin excelența academică și implicarea lor activă în viața universitară, fac vizibilă...

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la două conferințe internaționale desfășurate la București

În această săptămână, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a reprezentat comunitatea noastră academică la două evenimente internaționale desfășurate la București, dedicate viitorului învățământului...

O nouă lucrare de referință în dreptul penal, lansată la Universitatea de Stat din Moldova

Comunitatea juridică din țara noastră beneficiază, de astăzi, de un nou instrument fundamental de lucru. Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​