Studenții Universității de Stat din Moldova vor studia în formatul mixt. Conform prevederilor Hotărârii nr.62 a CNESP şi deciziilor ulterioare, care prevăd expres modul de funcţionare a instituţiilor din învăţământul superior în cazul codului portocaliu, Senatul USM a descis ca, începând cu data de 29 noiembrie 2021, procesul didactic să fie organizat în format mixt.

Astfel, studenţii ciclului I, studii superioare de licenţă, zi, şi studenţii ciclului II, studii superioare de master se vor prezenta la orele practice în aulele universității, iar studenţii care îşi fac studiile cu frecvenţă redusă vor desfăşura toate activităţile didactice on-line.

Menționăm că activitatea didactică se va desfăşura cu respectarea rigorilor impuse de necesitatea asigurării condiţiilor de securitate a persoanelor în perioada de pandemie: dezinfectarea spaţiilor conform graficului prestabilit; păstrarea distanţei; purtarea măştilor etc.

Administrația USM îndeamnă toți studenții, profesorii și întreaga comunitate universitară să se vaccineze pentru a depăși pandemia virusului COVID- 19.

Published vineri, 26 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved