Crearea de noi programe și cursuri centrate pe antreprenoriat și tehnologii informaționale a fost principalul subiect discutat astăzi, 1 decembrie, de rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor ȘAROV și prorectorul pentru digitalizare Sergiu CORLAT, în cadrul unei întrevederi cu directorul de Programe Startup din cadrul Centrului Sutardja pentru Antreprenoriat și Tehnologie, Universitatea Berkeley (California, SUA), Rick RASMUSSEN și reprezentanții Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Universitatea Berkeley (California, SUA) este universitatea publică numărul I în lume și un lider renumit în inginerie, IT și antreprenoriat cu peste 40 de mii de studenți.

Directorul de Programe Startup, Rick RASMUSSEN a vorbit despre experiența practică a Centrului Sutardja pentru Antreprenoriat și Tehnologie a Universității Berkeley privind dezvoltarea și implementarea cursurilor centrate pe antreprenoriat, a prezentat oportunitățile de parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și a ilustrat exemple de colaborare tripartită între mediul universitar, mediul antreprenorial și ecosistemul de tehnologii moderne.

În context, participanții la discuții au identificat domeniile de interes ale Universității de Stat din Moldova și acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru fortificarea acestora. Astfel, până la 4 decembrie, Rick RASMUSSEN va analiza și  evalua procesele universitare existente la USM, programele de studiu și conceptele de dezvoltare ale Centrului de tehnologii media „Mediacor” din cadrul USM.

În continuare, vor fi stabilite relații de colaborare între cele două instituții de învățământ superior în vederea efectuării transferului de cunoștințe și bune practici pentru elaborarea de noi cursuri, programe de instruire, modernizarea procesului educațional, prin organizarea mobilităților academice pentru profesori, actualizarea suporturilor de curs și altor materiale didactice necesare.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a mulțumit directorului de Programe Startup, Rick RASMUSSEN pentru suportul pe care îl acordă USM și reprezentanților Proiectului „Tehnologiile Viitorului” pentru implicare.

Vizita dlui Rick RASMUSSEN în Republica Moldova este prilejuită de lansarea parteneriatului dintre Universitatea Berkeley, California și Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, în vederea dezvoltării ecosistemului prin programe de coliziune, elaborarea de noi programe, cursuri și programe în IT, digitalizare, inginerie, durabilitate etc.

Rick RASMUSSEN a făcut parte din cinci IPO (companii listate la bursa internațională), cu peste trei miliarde de dolari investiții. Expertul a oferit servicii de marketing și consultanță de management la nivel înalt, companiilor centrate pe tehnologia semiconductoarelor video digitale, completată de expertiză în infrastructura de telefonie, servicii de internet și digital media.

Published miercuri, 1 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved