Facultatea de Istorie și Filosofie (FIF) a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 1 decembrie, Masa Rotundă „1 decembrie – ziua în care românii au făcut Marea Unire”. Evenimentul a fot găzduit de Centrul de Informare a României „Gheorghe BRĂTIANU”.

Pentru a consolida colaborarea dintre instituțiile de învățământ general și Universitatea de Stat din Moldova la activitate au participat studenții și cadrele didactice a Facultății de Istorie și Filosofie și elevii claselor a IX-a – XII-a a Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău.

Prezent la deschiderea evenimentului, rectorul USM, Igor ȘAROV a felicitat reprezentanții Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie pentru organizarea activității menționând că desfășurarea acesteia într-o zi cu conotație specială pentru toți românii nu este deloc întâmplătoare, deoarece istoria este succesiunea generațiilor. 

Despre semnificația zilei de 1 decembrie a vorbit directorul Școlii Doctorale de Istorie, Universitatea din Oradea, Sorin Domițian SIPOȘ, profesorul Universității din Padova, Dan Octavian CEPRAGA și profesorul FIF, Anatol PETRENCO.

Elevii Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău au prezentat un recital de cântece și poezii, iar studenții FIF au intrigat participanții la masa rotundă cu comunicări precum: Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918; lupta pentru unirea Bucovinei cu România; Marea Unire în memoria colectivă a basarabenilor etc.

În cadrul evenimentului a fost vernisată și o expoziție de carte dedicată Marii Uniri a Românilor, organizată de Biblioteca Centrală a Universității de Stat din Moldova.

Elevii Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău, însoțiți de profesorii Ion Valer XENOFONTOV și Cristina GHERASIM, au vizitat și Complexul cultural-educativ „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM. Preotul Octavian MOȘIN le-a prezentat Capela, Muzeul „Nicolae Dabija”, Sala „Protoiereu M. Ceachir” și Colecția de carte religioasă, povestind despre personalitățile bisericești implicate în actul Marii Uniri, apoi a purtat discuții de la suflet la suflet cu oaspeții serii duhovnicești.

La finalul activității, Ion V. XENOFONTOV a organizat o excursie pentru participanții la Masa Rotundă „1 decembrie – ziua în care românii au făcut Marea Unire” în incinta clădirii-sediu al Sfatului Țării.

Published miercuri, 1 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved