La Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) s-a desfășurat în format mixt, ieri, 1 decembrie 2021, Conferinţa ştiinţifică naţională FENOMENE ȘI TENDINȚE ÎN AUDIOVIZUAL. Manifestarea s-a înscris în suita de evenimente prilejuite de aniversarea a celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova.

Tematica conferinței a fost una diversă și multiaspectuală, de la: Presa din RSS Moldovenească: practici de umanizare a conținuturilor publicistice; Factor al coeziunii social-media în pandemie Covid-19; Dezinformarea în era noilor tehnlogii informaționale; până la Etica și integritatea profesională în jurnalismul online.

„Este o conferință aflată la cea de-a doua ediție, pe care ne-o dorim a fi tradițională în cadrul facultății, cu extinderea arialului de participare la nivel internațional. Acestă manifestare cu caracter științific contribuie la cercetarea fenomenelor și proceselor care au loc în domeniul audiovizualului și vine cu soluții în vederea eficientizării învățământului jurnalistic”, a afirmat Victoria Bulicanu, dr., conf. univ., decan FJȘC.

La eveniment au participat: Georgeta STEPANOV, dr. hab., prof. univ.; Andrei DUMBRĂVEANU, dr., conf. univ.,; Mihail GUZUN, dr., conf. univ.; Laura TUGAREV, dr., lector; Alexandru BOHANȚOV, dr., conf. univ.; Victoria BULICANU, dr., conf. univ. Ludmila RUSNAC, dr., lector; Arina ANTOCI, dr., conf. univ.; Mariana TACU, dr., conf. univ.; Mariana TOACĂ. dr., lector; Vitalie GUȚU, lector; Boris PARFENTIEV, dr., conf. univ.; Ecaterina Deleu, lector , dar și Violeta STRATAN ILBASMIȘ, doctor,  Mihai LESCU, dr., conf. univ.

În contextul schimbărilor din domeniul audiovizual din Republica Moldova, evenimentul organizat a pus în discuție subiecte de o actualitate și de o importanță majoră, care au contribuit la propulsarea unei idei de dezvoltare a sectorului mediatic.

„Subiectele prezentate de către participanții la conferință au scos în evidență fenomene și probleme actuale, specifice mediului profesional jurnalistic”, a subliniat Mariana Tacu, dr., conf.univ., șefa Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului.

Conferința ştiinţifică naţională cu tema: FENOMENE ȘI TENDINȚE ÎN AUDIOVIZUAL, organizată la Universitatea de Stat din Moldova de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și-a atins scopul, participanții au obținut cunoștințe, care vor spori performanțele în cercetare pe segmentul mediatico-comunicațional, dar și vor putera aplica cu timpul în practică informațiile referitor la perspectivele în audiovizual în contextul digitalizării.

Published joi, 2 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

De la structură la funcții: Școala de Administrație Publică a USM lansează modelul RAFI pentru reforma APL

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova a elaborat Propunerea de politică publică „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții...

USM continuă Campania „Integritatea e alegerea ta”: a demarat al doilea tur pentru studenți

Universitatea de Stat din Moldova a dat startul celui de-al doilea tur al Campaniei de Informare și Conștientizare „Integritatea e alegerea ta”, dedicat studenților de la...

Un nou lot de carte pentru Biblioteca Centrală a USM – achiziționat cu sprijinul proiectului PÎSM

Biblioteca Centrală a Universității de Stat din Moldova a recepționat un nou lot de carte destinat, care cuprinde aproximativ 100 de titluri, achiziționate cu sprijinul subproiectului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved