Învățarea pe tot parcursul vieții a devenit o prioritate a sistemelor de învățământ la nivel global. Astfel, una din direcțiile strategice de dezvoltare a Universității de Stat din Moldova este dezvoltarea serviciilor educaționale de calitate în vederea formării specialiștilor cu înaltă performanță, inclusiv pe dimensiunea formare profesională continuă.

În acest context, Centrul Formare Continuă a Universității de Stat din Moldova a organizat astăzi, 3 decembrie, ceremonia de înmânare a diplomelor de recalificare profesională și a diplomelor de calificare profesională suplimentară celor 73 de absolvenți ai programelor de formare profesională continuă pe parcursul anului academic 2020-2021 la 12 specialități: Limba și literatura română, Limba franceză, Limba engleză, Istorie, Geografie, Chimie, Educație civică, Fizică, Matematică, Informatică, Biologie, Biblioteconomie, Asistență informațională și arhivistică.

Ceremonia a fost deschisă de rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV. În cuvântul de felicitare rectorul le-a urat tuturor absolvenților succese, realizări pe tărâmul profesional și menținerea ambiției sănătoase de a continua achițizia de noi cunoștințe și competențe.

Absolvenții programelor de formare continuă au venit cu mesaje de mulțumire și recunoștință cadrelor didactice pentru profesionalism și dedicație, Centrului Formare Continuă pentru buna organizare și desfășurare a sesiunilor de formare, pentru receptivitate și deschidere.

Pentru absolvenți Universitatea de Stat din Moldova rămâne a fi pilonul verticalității, corectitudinii, excelenței în formarea tinerilor specialiști, precum și în formarea profesională continuă a adulților motivați și dornici de a învăța pentru propria sa împlinire, pentru redescoperire și valorizare de sine, pentru reproducerea extinsă a potențialului său profesional și cultural la dezvoltarea producției sociale și accelerarea progresului socio-economic al țării.

Published vineri, 3 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved