Astăzi, 8 decembrie, o delegație din mun. Reșița, România formată din primarul, Ioan POPA; directorul Colegiului Național „Traian Lălescu”, Luminița BROASCĂ; directorul Centrului Universitar „Babeș-Bolyai”, Adriane-Ionuț BICHESCU și consilierul pentru politici educaționale al Primăriei Reșița, Ildiko PATAKI însoțiți de pretorul sectorului Buiucani al mun. Chișinău, Vadim BRÎNZANIUC au vizitat Universitatea de Stat din Moldova (USM).

În cadrul vizitei, delegația din mun. Reșița a avut o întrevedere cu rectorul USM, Igor ȘAROV și prim-prorectorul, Otilia DANDARA, în vederea stabilirii relațiilor de colaborare în domeniul educației.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că Universitatea de Stat din Moldova are o frumoasă colaborare cu instituțiile de învățământ superior din România, iar extinderea acestei cooperări și cu instituțiile de învățământ din mun. Reșița reprezintă o nouă oportunitate pentru promovarea identității românești pe ambele maluri ale Prutului, prin diverse acțiuni educaționale atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice.

În context, rectorul Igor ȘAROV a vorbit despre prioritățile Universității de Stat din Moldova precum: modernizarea infrastructurii; formarea continuă a cadrelor didactice; cooperare academică internațională etc.

Participanții la întrevedere au identificat care ar fi domeniile de interes pentru ambele părți și anume: organizarea vizitelor de informare și documentare pentru studenți și cadrele didactice; participarea la diverse evenimente educaționale comune; cooperarea academică etc.

Menționăm că vizita delegației din mun. Reșița, România la Universitatea de Stat din Moldova este prilejuită de semnarea unui acord de înfrățire dintre mun. Chișinău și mun. Reșița.

Published miercuri, 8 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved