În contextul marcării 30 de ani de la înființarea Campaniei Globale „16 zile de combatere a violenței în bază de gen”, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM a organizat în format mixt Conferința „Dialogul studenților de la două bănci: strategii de prevenire a violenței în familie, la care au participat studenții și cadrele didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea de Stat din Tiraspol (UST).  Scopul întrunirii a fost identificarea strategiilor privind diminuarea violenței asupra femeilor și fetelor, precum și schimbarea atitudinilor vizavi de fenomenul violența domestică.

La eveniment au participat: Otilia Dandara, dr., hab., prof. univ., Prim-prorector USM, Valentina Bodrug-Lungu, dr. hab., prof. univ., organizator și coordonator al conferinței, Elena Bobkova, prof. univ., Universitatea de Stat din Tiraspol, Lilia Pascal, șefa Direcției Politici de asigurare a egalității între femei și bărbați, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și cadre didactice, cercetători și studenți.

Prim-prorectorul USM, dr. hab., prof. univ., Otilia Dandara, în deschiderea oficială a Conferinței a rostit un cuvânt de salut din partea comunității USM-iste, menționând importanța realizării transferului de cunoștințe și dezbaterilor problemelor stringente pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă familia. „Consolidarea familiei și crearea unui mediu favorabil pentru creșterea și educația copiilor reprezintă o necesitate vitală a societății noastre. De aceea, conjugarea eforturilor poate fi o oportunitate pentru depășirea crizei demografice și  combaterea violenței domestice”, a subliniat Otilia Dandara.

Lilia Pascal, șefa Direcției Politici de asigurare a egalității între femei și bărbați, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a familiarizat participanții cu abordarea multidisciplinară a cazurilor de violență în familie și a accentuat nevoia de consiliere a victemelor traficului de persoane.

Menționăm că, manifestarea a fost organizată în cadrul proiectului Organizației Internaționale pentru Migrație „Cooperarea între malurile râului Nistru pentru combaterea violenței de gen”, cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin Fondul pentru Prevenirea Conflictelor, Promovarea Stabilității și Securității.

USM promovează valori precum toleranța, respectul și combaterea tuturor formelor de violență în familie. Campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” a fost lansată în anul 1991 și se desfășoară anual, începând cu 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și până pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului.

Published vineri, 24 decembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Apel de participare: PROGRAMUL DE INSTRUIRE PRIVIND NEGOCIERILE DE ADERARE

Școala de Administrație Publică din cadrul USM invită cadrele didactice și profesioniștii din învățământul superior din Republica Moldova să participe la concursul de selecție pentru un...

Școala de Administrație Publică a USM a organizat masa rotundă „Planificare urbană: bune practici și schimb de experiență”,

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica...

Un nou succes al cercetării aplicative la USM: rezultate vizibile în implementarea unui proiect de transfer tehnologic

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic intitulat „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved