Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență, masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic sau la două persoane, pe câte un semestru.

Candidaţii care solicită  bursă vor completa un dosar, după cum e indicat în foaia de prezentare a UniGe (Anexa 1). De asemenea, ei trebuie să se înscrie online, la adresa indicată în foaia de prezentare. Adițional, comisia de concurs solicită anexarea la dosar a CV-ului candidatului. Dacă un document va fi lipsă în dosar, candidatul va fi respins din start.

O condiţie absolut necesară este cunoaşterea limbii franceze (nivelul B2 – CECRL), pentru a putea urma cursuri în această limbă. Candidații cu diplome de DALF nivel B2 sau superior sunt rugați să anexeze actele doveditoare la dosar. Ceilalți candidați vor participa la un interviu, pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbii franceze și vor prezenta o scrisoare despre competențele lingvistice, semnată de un profesor de franceză.

Candidații care optează pentru programul Courses in English vor examina cu atenție ofertele din Foaia de prezentare și anexă și vor decide asupra compatibilității programului de studii de la USM cu ceea ce li se oferă drept alternativă (UniGe asigură o variantă în limba engleză a cursurilor doar parțial) (Anexa 2). La fel, acești candidați vor anexa la dosar un certificat ce atestă nivelul B2 de cunoaștere a limbii engleze, eliberat de organismele competente. Candidații care nu dețin astfel de certificate vor participa la un interviu, pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbii engleze și vor prezenta o scrisoare despre competențele lingvistice, semnată de un profesor de engleză.

Dosarele de concurs vor fi examinate și evaluate de juriul de la USM.  Rezultatele selecției vor fi publicate pe site-ul USM, după confirmarea acestora de către Universitatea din Geneva. Candidații selectați vor fi contactați ulterior de responsabilii de la Universitatea-partener.

Actele se expediază în format pdf, într-un singur document, simultan, la următoarele adrese:

aureliahanganu@yahoo.com, violetacojocaru@yahoo.fr, oxanacapatina@yahoo.fr

Pentru detalii: oxanacapatina@yahoo.fr

Data limită de expediere a dosarelor – 20 martie 2022.

Published joi, 20 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM – unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova prezentă la Workshop-ul Internațional IVAP 2025, organizat de EIT Higher Education Initiative la ICE Kraków Congress Center, Polonia

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a participat, în perioada 24–26 noiembrie 2025, la Innovation Vision Action Plan (IVAP) Workshop, eveniment organizat de EIT Higher Education...

La USM a fost dat startul Campaniei de promovare a integrității academice

Începând de astăzi, 27 noiembrie, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) se desfășoară cursurile de „Etică și Integritate academică”, parte a Campaniei de Informare și...

Cadrele didactice, personalul non-didactic și studenți au fost instruiți în domeniul Ingineriei biochimice

În perioada 17–24 noiembrie 2025, la Departamentul Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”, Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, USM, s-a desfășurat programul intensiv de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved