Ministerul Federal al Educației din Germania (BMBF) și Ministerul Afacerilor Externe din Germania (AA) susțin constant proiectele inițiate de Moldova-Institut Leipzig (MIL) și Universitatea de Stat din Moldova (USM) privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc. Colaborarea dintre USM și MIL continuă și în anul 2022 cu noi proiecte interesante pentru studenți și cadre didactice.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Igor SAROV a avut o întrevedere cu vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, dr. Vasile DUMBRAVA. Discuțiile au vizat rezultatele proiectelor de colaborare desfășurate în anul 2021 și activitățile care urmează a fi organizate de USM și MIL în anul 2022.

Începând de astăzi, 20 ianuarie, lansăm primul apel de înscriere la workshop-urile „LOCURI ALE MEMORIEI ȘI MEMORII CONCURENTE. Conflicte istorico-politice în Germania, Polonia, Ucraina și Republica Moldova”, organizat de Moldova-Institut Leipzig (MIL) ȋn cooperare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți. Detalii despre aplicare la workshop-uri pot fi vizualizate aici.

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig se realizează în baza unui Acord de colaborare.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universităţii din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punţi de legătură instituţionale între Republica Moldova şi Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educaţională, culturală şi ştiinţifică.

Published joi, 20 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

OMAGIU DOAMNEI ACADEMICIAN MARIA DUCA

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează cele mai calde și respectuoase felicitări doamnei academician Maria Duca, la ceas aniversar – moment de profundă...

Mesajul rectorului USM cu ocazia Zilei Profesionale a Istoricului

Stimați istorici, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și toți cei dedicați cunoașterii trecutului, Cu prilejul Zilei profesionale a istoricilor, adresez sincere felicitări și expresii de înaltă...

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved