Instruirea primului grup de manageri universitari în cadrul programului de formare profesională „Leadership și Management”, realizată în perioada octombrie 2021 – martie 2022, a ajuns la etapa finală. Urmând curicula acestui program, formarea se finalizează cu evaluarea finală care constă în prezentarea proiectelor elaborate în grup. Aceste propuneri de proiect trebuie să aibă ca scop consolidarea instituțională a universităților, dar și a întregului SÎS.

Cei 52 de participanți la instruire, reprezentanți a universităților-partenere din proiectul MHELM, urmează să prezinte 11 proiecte, care vor fi evaluate de către o comisie de evaluare, iar ulterior formabilii vor primi certificate ce atestă finalizarea programului de formare profesională „Leadership și Management” .

Prima sesiune a evaluării finale a avut loc pe data de 9 martie 2022 în incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În cadrul acestei sesiuni au fost prezentate și discutate proiectele elaborate de echipele USM și USMF. Echipele Universității de Stat din Moldova au venit cu propunerile de proiect: Digitizarea raportării activităților didactice în cadrul USM” și “Dezvoltarea programelor educaționale inovative pentru persoanele în etate, care au fost apreciate ca fiind utile și necesare atât de către comisia de evaluare, cât și de către reprezentanții universităților-partenere prezenți în sală.

Următoarele două sesiuni a evaluării finale vor avea loc pe 10 și 11 martie 2022 la ASEM și, respectiv, UASM, în cadrul cărora vor fi prezentate proiectele echipelor ASEM, UTM, UASM, USARB și USC.

Proiectul MHELM-Moldova Higher Education Leadership and Management, n/r 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

Published joi, 10 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved