În staţiunea științifico- practică a Facultății de Biologie și Pedologie a Universității de Stat din Moldova a apărut o livadă de alun, graţie cooperării cu compania «Euroalun».

În cadrul evenimentelor anuale de reamenajare a teritoriului staţiunii științifico-practice a Facultății de Biologie și Pedologie din satul Badragii Vechi, raionul Edineț, a fost fondată o livadă de alun. Evenimentul a fost posibil graţie parteneriatului bilateral cu compania „Euroalun”, care a donat materialul săditor şi a participat nemijlocit la plantare în cadrul proiectului caritabil #olivadăîndar.

Anterior, specialiştii au efectuat un studiu complex al resurselor naturale şi pedologice (sol și relief), care a demonstrat un potenţial semnificativ de creştere a alunului în zona respecitvă.

Echipa managerială a facultății și a companiei „Euroalun”, împreună cu studenții voluntari, au plantat 60 de copaci de alun, care în viitor vor prezenta atât un efect benefic asupra solului, cât şi informaţii utile pentru dezvoltarea ulterioară a industriei în Republica Moldova.

Facultatea de Biologie și Pedologie a Universității de Stat din Moldova aduce sincere mulțumiri companiei „Euroalun” pentru asistența acordată în speranţa unei cooperări de lungă durată.

Published miercuri, 21 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved