Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Jagielloniană din Cracovia, Polonia au semnat un acord de parteneriat privind implementarea în comun a proiectului intitulat „Determinări geopolitice și evoluția ordinii internaționale în regiunea Europei Centrale și de Est și Caucazul de Sud” în cadrul apelului „Diplomația publică 2022”, anunțat și susținut de către Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei.

Acest proiect este rezultatul colaborării dintre Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Centrul pentru Studii de Securitate și Managementul Crizelor, reprezentat de Alexandru SOLCAN, dr., conferențiar universitar și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale din cadrul Universități Jagielloniene din Cracovia, reprezentat de Piotr BAJOR, dr., conferențiar universitar.

Proiectul va fi implementat în perioada 20 aprilie – 15 decembrie 2022. Cooperarea Părților în implementarea Proiectului va presupune organizarea de seminarii, training-uri, cercetare și publicare de materiale privind determinațiile geopolitice și evoluția relațiilor internaționale în regiunea Europei Centrale și de Est și Caucazul de Sud.

Published joi, 27 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved