Universitatea de Stat din Moldova (USM) își menține poziția de lider printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, incluse în unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților din lume – Webometrics. 

Ranking Web of Universities, a publicat o nouă ediție a topului universităților, ediția de iarnă 2022, în cadrul căreia au fost vizate circa 31 000 de instituții din întreaga lume, inclusiv 24 din Republica Moldova, primul loc în clasamentul național fiind atribuit Universității de Stat din Moldova.

Topul Ranking Web of Universities (Webometrics) este realizat o dată la șase luni de Consiliul Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei.

Conform datelor Ranking Web of Universities, Universitatea de Stat din Moldova conduce clasamentul instituțiilor de învățământ superior din țară, situându-se pe locul 275 în Europa Centrală și de Est, 1133 în Europa și 3610 în lume. 

Poziția ocupată de Universitatea de Stat din Moldova în clasament se datorează gradului înalt al performanțelor obținute pentru toți cei trei indicatori luaţi în calcul de ranking-ul Web of Universities (Webometrics):

50% – Vizibilitatea: numărul total de legături externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi;

40% – Excelenţa: numărul lucrărilor ştiinţifice cu impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate într-un anumit domeniu, în perioada de referință 2015-2019;

10% – Transparența: numărul total de citări ale cercetătorilor universităţii în Top Google Scholar Profiles.

USM – cea mai mare instituție de învățământ superior de tip clasic din Republica Moldova, îmbină armonios procesul didactic cu cel de cercetare, colaborând în acest sens cu peste 100 de universități din 28 de țări ale lumii. Universitatea de Stat din Moldova își extinde și consolidează continuu cooperarea academică și prin asocierea la consorțiile universitare internaționale (CUMRU, Consorțiul Universitaria ș.a.)

Published luni, 31 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved