În cadrul evenimentului săptămânal „Absolventul Săptămânii”, organizat de Facultatea de Drept, la 4 februarie, a avut loc o sesiune de  întrebări și răspunsuri, la care a participat, alături de actualii studenți, absolventa facultății, Olesea Stamate, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, președinta Comisiei juridice numiri și imunități, membră supleantă la Comisia de la Veneția.

Evenimentul a fost organizat sub egida Filierei Anglofone, Facultatea de Drept, USM și coordonat de către Aliona Cara-Rusnac, dr., conf. univ., responsabilă de Filiera Anglofonă.

Decanul Facultății de Drept a USM, Serghei Brînza a salutat prezența participanților la evenimentul care, tradițional, reunește diferite generații de formabili ai Facultății de Drept și i-a mulțumit deputatei pentru deschiderea de a dialoga cu studenții și de a împărtăși din experiența avută în timpul studenției, dar și în parcursul profesional.

Olesea Stamate le-a vorbit studenților despre cele trei abilități pe care un student la Facultatea de Drept ar trebui să le dezvolte: Time-management, gândirea critică și comunicarea, dar și despre

greșelile comise în timpul studenției și a sfătuit tinerii să cerceteze, să aprecieze timpul pe care îl petrec la facultate. Totodată, a relatat despre experiența sa în domeniul privat, comparativ cu domeniul public și nu în ultimul rând despre experiența sa în diverse proiecte susținute de UE, PNUD, UNWOMEN. La final, demnitara a răspuns la întrebările adresate de către studenți.

Săptămânal, Filiera Anglofonă, organizează o sesiune Q&A (întrebări și răspunsuri), în cadrul căreia sunt invitați absolvenții Filierei Anglofone, care de-a lungul timpului au demonstrat prin succesele lor remarcabile, că Filiera Anglofonă, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a contribuit la formarea personalităților notorii  în societatea actuală.

Published luni, 7 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Experiență academică internațională pentru studentele USM la Universitatea din Geneva

Studentele Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Ionela Țurcan și Sofia Triboi, participante la programul cu dublă diplomă Paris-Sorbonne, au început un semestru...

Cadre didactice de la mai multe facultăți ale USM, instruite în utilizarea instrumentelor digitale de evaluare și gestionare a progresului în învățământul la distanță

Cadre didactice de la mai multe facultăți ale Universității de Stat din Moldova au participat la sesiuni de instruire dedicate sarcinii „Elaborarea instrumentelor digitale de evaluare...

Provocări și perspective în domeniul juridic și economic: Doctoranzii USM și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat Conferința științifică națională a doctoranzilor, cu tema „Paradigme, provocări și perspective...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved