Autoguvernarea Studențească a Universității de Stat din Moldova (ASUSM) aniversează zece ani de la fondare. Ieri, 8 februarie, foștii și actualii membri ASUSM și-au dat întâlnire în cadrul unui eveniment festiv organizat, atât în format online cât și offline.

Președintele ASUSM, Gabriel LAZĂR a menționat că pe parcursul activității autoguvernării, studenții au înțeles nevoia de schimbare creând astfel un climat al posibilităților. „Lansăm un apel către toți studenții de a se implica activ în sfera leadershipului și să contribuie la organizarea sistemului universitar, pentru că Vocea fiecărui din noi contează.”

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV a afirmat că grație implicării plenare a membrilor ASUSM, viața studențească la Universitatea de Stat din Moldova este mai dinamică și interesantă. În context, rectorul Igor ȘAROV a înmânat diplome membrilor ASUSM pentru evoluția dinamică și implicarea în diferite evenimente, conferințe, proiecte, realizând schimburi de experiență și deschizând calea spre noi oportunități.

Autoguvernarea Studenților Universității de Stat din Moldova a fost creată de către și pentru studenți. Grație unui potențial ridicat de ingeniozitate și originalitate de care dispun membrii ei, se instituie în cadrul societății studențești a USM drept un adevărat hipocentru al celor mai frumoase, utile și memorabile activități.

Toată grija și întreg efortul cu care ASUSM preia organizarea fiecărei activități culturale sau de divertisment are ca destinație realizarea unui nobil și extrem de important scop: captarea  interesului studentului de-a învăța să fie implicat, dedicat și responsabil, acțiune indispensabilă în edificarea unei societăți progresiste, însoțită de o conștiință bine dezvoltată.

Published miercuri, 9 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved