Facultatea de Drept, USM, Filiera Francofonă, în parteneriat cu Asociația Juriștilor Francofoni din Republica Moldova (AJFRM), a inițiat procedura de negocieri în vederea semnării unui Acord de colaborare cu Liga Drepturilor Omului din Franța.

În cadrul unei videoconferințe, părțile au făcut un schimb de opinii vizavi de obiective și priorități și au trasat punctele comune ale celor două agende de lucru.

Nathalie Durand, președinta secției Feyzin-St Fons-Vénissieux, Liga Drepturilor Omului, a salutat inițiativa Facultății de Drept și a AJFRM, exprimându-și disponibilitatea pentru lansarea unor proiecte comune de anvergură, atrăgătoare pentru discipolii Filierei Francofone: „Suntem deschiși pentru colaborare cu colegii noștri din Republica Moldova pe dimensiunea protejării drepturilor omului, a promovării valorilor europene – egalitate de gen, egalitate de șanse, incluziune socială, transparență etc.”

Jacques Dumortier, secretar, secția Feyzin-St Fons-Vénissieux, Liga Drepturilor Omului din Franța: „Așteptăm inițiative și propuneri din partea colegilor de la Chișinău și suntem dispuși să asigurăm expertiză și alt gen de suport pentru a extinde aria de colaborare și a vă sprijini în activitățile de protejare a drepturilor omului.”

Dr., conf. univ. Vitalina Bahneanu, coordonatoarea Filierei Francofone, Facultatea de Drept a USM, a mulțumit colegilor francezi pentru deschidere, menționând că Filiera  își dorește o colaborare de perspectivă, eficientă, cu parteneri francofoni la nivel internațional: ”Republica Moldova este, geografic, un stat european și promovarea valorilor europene, combaterea discriminării, a stereotipurilor constituie o prioritate pentru juriștii francofoni.”

În cadrul videoconferinței au fost punctate primele vulnerabilități în implementarea unor tratate internaționale.  În acest sens, dr., conf. univ. Doina Cazacu, Departamentul Drept Internațional și European,  membră a comitetului onorific al AJFRM, a solicitat, între altele, opinii privind instrumentele practice de implementare a prevederilor unui Tratat de referință, cum ar fi Convenția de la Istanbul, ratificată de Republica Moldova în noiembrie 2021.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul este cel mai amplu instrument juridic internațional care stabilește angajamente obligatorii pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei. Treizeci și patru de state membre ale Consiliului Europei au ratificat-o, doisprezece au semnat-o – împreună cu Uniunea Europeană – și servește drept bază pentru acțiunea multor țări din afara Europei.

Prezent la eveniment, decanul Facutății de Drept a USM, prof.univ., dr. hab. Serghei Brînza, a reiterat disponibilitatea de a sprijini avansarea negocierilor în vederea semnării unui Acord de parteneriat trilateral cu Liga Drepturilor Omului din Franța: „Suntem interesați în lansarea unui parteneriat în format trilateral – Facultatea de Drept, Filiera Francofonă, Liga Drepturilor Omului din Franța și Asociația Juriștilor Francofoni din Republica Moldova – în scopul consolidării unei platforme internaționale de promovare și protejare a drepturilor omului, dar și de reformare a sistemului judiciar din Republica Moldova.”

Published marți, 15 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Comunitatea noastră academică a celebrat 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și un secol de învățământ universitar românesc în Basarabia

De opt decenii, Universitatea de Stat din Moldova reprezintă mai mult decât un pilon al învățământului superior – este spațiul în care timpul a modelat caractere...

Absolvenți ai USM din Vietnam, în vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova

De opt decenii, instituția noastră își urmează misiunea de a forma elite profesionale nu doar pentru piața muncii din țară, ci și pentru comunitatea internațională. Un...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​