Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV și decanul Facultății de Biologie și Pedologie a USM, Vitalie SOCHIRCĂ au efectuat în perioada 16-18 februarie a.c., o vizită de lucru în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava, România.

Delegația USM a avut întrevederi cu: Valentin POPA, rectorul USV, Ștefan PURICI, prorector al USV, Ciprian PALAGHIANU, decan al Facultății de Silvicultură, Florin PINTESCU, decan al Facultății de Istorie și Geografie, Cătălin ROIBU, șeful Laboratorului de Biometrie Forestieră din Cadrul Facultății de Silvicultură și Despina SAGHIN, director de departament la Facultatea de Istorie și Geografie.

Discuțiile s-au axat, în special, pe subiectele privind actualele și viitoarele colaborări interinstituționale, dezvoltarea proiectelor transfrontaliere, precum și posibilitatea încheierii unor noi acorduri pentru programele de dublă diplomă.

Rectorul Igor ȘAROV, a menționat că vizita de lucru în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reconfirmă parteneriatul excelent între cele două instituții de învățământ superior, care a oferit studenților și cadrelor didactice de la USM și USV posibilitatea de a realiza schimburi de experiență la nivel academic, în domenii de interes. „Avem convingerea că vom realiza împreună multe alte parteneriate și proiecte de succes pentru studenții și profesorii noștri”, a mai subliniat Igor ȘAROV.

O altă directivă de colaborare trasată în cadrul vizitei la Facultatea de Silvicultură a USV, vizează importanța schimbului academic de cadre didactice și studenți și a interesului comun pentru o colaborare mai eficientă pe componenta de aplicații practice. În context, a fost abordată posibilitatea de a avea studenți doctoranzi în cotutelă și de a dezvolta, concomitent, programe de licență și de masterat cu dublă diplomă, în domeniile Silvicultură și Știința mediului, specializarea Ecologie și protecția mediului.

În ceea ce privește cooperarea științifică dintre Facultatea de Istorie și Geografie (USV) și Facultatea de Istorie și Filosofie (USM), a fost menționată posibilitatea înființării unui program de masterat cu dublă diplomă, în domeniul Istorie, care se va baza pe programul de studiu Istorie: permanențe, interferențe și schimbare (USV), program aprobat de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), la finalul anului trecut.

Published luni, 21 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM – participantă la evenimentul de lansare a volumului „Tyragetia”, dedicat aniversării a 70 de ani ai savantului Eugen Sava

Cercetători, academicieni și personalități marcante ale domeniului cultural s-au reunit în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Tyragetia. Arheologie. Istorie Antică” – serie nouă, dedicată aniversării...

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved