În cadrul zilelor studentului FRIȘPA, astăzi, 22 februarie, a avut loc conferința „Diplomația faptelor concrete 4D: dezvoltare europeană, dialog, diaspora, diplomație economică, susținută de către Nicu POPESCU, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

În discursul său, ministrul a făcut referință la cei patru piloni privind realizarea politicii externe a țării la etapa actuală, și anume: dezvoltare europeană, dialog, diplomație economică și diaspora.

Referindu-se la primul pilon – Dezvoltare europeană, Nicu POPESCU a reiterat că Uniunea Europeană oferă asistență Republicii Moldova, iar suportul acordat trebuie și necesită a fi valorificat. „Calea spre integrare europeană depinde atât de declarații, cât și de acțiuni practice, iar acestea se focusează nu doar pe implimentarea Acordului de Asociere RM-UE, dar și pe complementarea cu alte domenii de cooperare cu Uniunea Europeană, cum ar fi: securitate, apărare, cibernetică, protecția mediului, securitatea energetică, etc”, a punctat oficialul.

În prezentarea celui de-al doilea pilon – Dialog, ministrul a subliniat importanța menținerii dialogului cu toate statele, indiferent de gradul relațiilor externe pe care le are țara noastră. Drept exemplu, Nicu POPESCU a remarcat că între țara noastră și Federația Rusă există un dialog privind distrugerea munițiilor expirate de la Cobasna, iar în acest sens urmează a fi elaborat un plan care să prevadă acțiuni concrete de retragere a acestor muniții.

Cât privește cel de-al treilea pilon – Diaspora, ministrul a menționat că pentru consolidarea acestui pilon, este necesară continuarea îmbunătățirii serviciilor consulare pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotare; încheierea acordurilor cu un șir de state privind recunoașterea diplomelor; semnarea acordurilor care facilitează viața concetățenior noștri aflați peste hotare; eliminarea/reducerea tarifelor de roaming, etc.

Pentru ultimul pilon analizat în discursul său, oficialul a făcut referință la Diplomația economică, subliniind că serviciul diplomatic evoluează, adaptându-se la noile realități, prin îmbunătățirea serviciilor consulare și a interactiunii cu diaspora. „Diplomații trebuie să se focuseze mai mult pe promovarea interesului economic al Republicii Moldova, care poate fi valorificat prin atragerea investițiilor străine, creșterea exporturilor, promovarea turismului de nișă, în special al vinurilor moldovenești ș.a”, a specificat ministrul.

În încheiere, Nicu POPESCU a reafirmat că studenții absolvenți ai Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative sunt foarte buni, bine pregătiți, motivați și dedicati interesului național al țării. Oficialul i-a încurajat pe studenți să facă stagiul de practică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și eventual să fie angajați în cadrul instituției.

Zilele studentului FRIȘPA se află la cea de-a V-a ediție și se desfășoară în perioada 21-25 februarie.

 

Published marți, 22 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunț de participare la Conferința internațională dedicată diplomației academice și cooperării internaționale

În cadrul parteneriatului bilateral dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Școala Superioară de Economie din Bydgoszcz, Polonia, comunitatea academică a USM este invitată să...

USM consolidează parteneriatele academice cu instituțiile din România

Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 17–19 august, la Brăila, la seminarul „Diseminarea istoriografică a rezultatelor cercetărilor cu privire la istoria și cultura...

Bazinul de înot al Palatului Sportului USM își sistează temporar activitatea

Universitatea de Stat din Moldova informează că, începând cu 21 august 2026, activitatea bazinului de înot din cadrul Palatului Sportului, situat pe str. Tighina, nr. 2...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved