Un alt speaker de valoare a susținut o Conferință în cadrul Zilelor Studentului FRIȘPA. Este vorba despre Daniel FUNERIU, High Level Advisor al Uniunii Europene pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Ministru al Educației, Cercetării și Inovării din România (2009–2012). În calitatea sa de ministru al Educației, Cercetării și Inovării a promovat o modernizare cuprinzătoare a peisajului educațional din România, prin adoptarea unei noi legi a educației, a unei noi legislații în domeniul cercetării, a unor măsuri puternice anticorupție, precum și a transparenței, a luptei împotriva plagiatului și a alocării fondurilor de cercetare bazate pe performanță.

Tema discuției publice de astăzi s-a axat pe sistemul de educație din țara noastră și care ar fi mecanismele de îmbunătățire a acestuia. Argumentele și concluziile expuse de către Daniel FUNERIU au fost bazate pe cazul reformei educației din România.

Unul dintre subiectele abordate a vizat esența reformelor educaționale și corelația acestora cu bugetele din educație, dar și performața obținută în cadrul evaluărilor. FUNERIU a menționat despre două tipuri de schimbări: scimbare de tip ”expert” – de sus în jos și schimbarea de tip dezbatere, preferând-o pe cea de tip ”expert”, pentru că poate fi realizată mai rapid, totodată schimbările mari produse în sistem nu pot veni de la cei care sunt sistemul, a concluzionat expertul.

La final, Daniel FUNERIU a venit cu câteva sfaturi pentru tânăra generație: „Nu există o rețetă unică către succes, dar nu supraevaluați confortul; investiți în formarea voastră; fiți flexibili georgafic – uitați-vă la oameni, nu la pietre; nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domneșește într-însa”.

Conferința poate fi accesată aici.

Published marți, 22 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Arte Frumoase a USM pentru cei cu poftă de artă

Universitatea de Stat din Moldova îți oferă posibilitatea să te dezvolți cognitiv, dar și artistic, o oportunitate pe care nu o poți rata – Facultatea de...

E timpul să vii la Palat!

,,O minte sănătoasă într-un corp sănătos” – de acest principiu este ghidată activitatea Universității de Stat din Moldova în procesul de instruire a specialiștilor în diverse...

Din prima sursă: cursurile Universității de Stat din Moldova se reiau din 1 septembrie

Universitatea de Stat din Moldova a decis reluarea cursurilor din 1 septembrie 2020. În condițiile generate de noul coronavirus, activitățile didactice la Universitatea de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved