În cadrul Zilelor Studentului FRIŞPA a avut loc prezentarea cărții „Deceniul furie şi indignării. Cum ne-au schimbat ultimii ani?”, semantă de către Sorin IONIȚĂ, expert politici publice, fondator Expert Forum (EFOR), România.

Autorul a menţionat că în cartea sa abordează etapa în care politica şi discursul public în spaţiul occidental s-a radicalizat, „polarizarea accentuată a opiniilor într-o ecuație unde extrema stângă dă mâina cu extrema dreaptă cu o avalanșă acerbă către elitele tradiţionale”.

Pe lângă prezentarea cărții, studenții și participanții au discutat cu expertul român despre subiecte actuale privind criza globală provocată de pandemia COVID-19; provocările democraţiei: de la populism la criza de mediu, declinul demografic şi impactul acestuia asupra Europei Occidentale, despre manipulare şi dezinformare în spaţiul românesc.

La final, Sorin IONIȚĂ a invitat tinerii de la FRIŞPA spre colaborare prin cercetare, prin creare de noi conexiuni şi reţele care să aducă valoare şi cunoaşterea alternativelor democratice din regiune.

 

Published miercuri, 23 februarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Deschiderea Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, ediția 2026

Anul universitar începe cu cel mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură – Salonul Internațional de Carte „Bookfest”. Timp de cinci zile (02-06 septembrie), vizitatorii vor...

Toate informațiile utile pentru un student USM-ist – într-un singur loc!

Dragi studenți ai anului I, Vă invităm să accesați platforma student.usm.md, unde sunt concentrate toate informațiile utile, necesare pentru un #StudentUSM-ist! Aici găsiți detalii despre: cazarea...

Start în carieră: Proaspeții USM-iști au marcat începutul anului universitar 2026-2027

E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved