Departamentul Economie, Marketing și Turism a Facultății Științe Economice în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală au organizat Masa rotundă „Impactul Relațiilor Economice Internaționale asupra dezvoltării durabile și conservării datinilor străbune”.

Decanul Facultății Științe Economice, Maria HĂMURARU a reiterat importanța desfășurării evenimentelor interdisciplinare în formarea de competențe profesionale studenților Universității de Stat din Moldova precum și pentru diseminarea și promovarea valorilor patrimoniului național în consolidarea unei societăți prospere.

Directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Petru VICOL a menționat că asemenea evenimente contribuie la transmiterea valorile spirituale și naționale tinerei generații.

Participanții la eveniment au discutat despre: rolul promovării meșterilor populari și a meșteșugurilor din cadrul Târgului meșterilor populari; etapele confecționării și valorificării covorului tradițional; impactul globalizării asupra schimburilor culturale; etapele țesutului: de la tradițional la practici contemporane; rolul mondializării în asumarea responsabilităților și drepturilor culturale la scară internațională etc.

Veronica BULAT, dr., conf. univ. împreună cu studentele programului de licență Servicii Hoteliere, Turism și Agrement au făcut o incursiune în oportunitățile internaționalizării culturii și valorilor de patrimoniu al diferitor popoare, respectând principiul de unitate prin diversitate, respectând drepturile culturale ale națiunilor și dând dovadă de  toleranță față de aproape.

În mod simbolic, studentele au purtat haine naționale specifice etniilor care conviețuiesc în Republica Moldova.

Published vineri, 8 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved